Szilveszter Liszkai: ”Publicul a fost fantastic, ne-a ajutat foarte mult”


Unul dintre cei mai buni jucători ai Științei Municipal Dedeman Bacău în derby-ul Moldovei a fost maghiarul Szilveszter Liszkai. De altfel, după un debut de sezon mai puțin reușit, meciul cu Suceava a fost cel mai bun al portarului adus în vară de la MKB Veszprem.
Rep.: Așadar, cum a fost primul meci foarte bun al tău la Știința ?

Szilveszter Liszkai: Am așteptat de mult momentul acesta, deoarece în debutul campionatului nu am fost în cea mai bună formă a mea. Primele 25 de minute ale jocului de azi n-au fost reușite pentru noi, nu ne-am regăsit deloc. Apoi, în finalul primei reprize și în a doua repriză, nu pot spune că am jucat neapărat bine, dar ne-am luptat foarte mult și ne-am dorit victoria, iar aceste lucruri s-au dovedit foarte importante.

Rep.: Se poate spune că revenirea echipei a început cu acel 7 metri pe care l-ai apărat ?

S.L.: Da, deși până atunci apărasem slab, primisem 6 goluri. După acel 7 metri apărat, am simțit că putem învinge și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a ieșit bine.

Rep.: Ce părere ai despre publicul din seara asta ?

S.L.: Cred că a fost fantastic, a fost al optulea jucător al nostru, ne-a ajutat foarte mult.

Rep.: Referitor la meciurile din Cupa EHF, ți-e teamă de linia de 9 metri foarte înaltă a suedezilor ?

S.L.: Mie nu mi-e teamă de nimic și de nimeni și așteptăm cu nerăbdare cele două meciuri europene unde sperăm să avem o evoluție cât mai bună. Cred că șansele de calificare sunt de 50-50.

Rep.: Ce am văzut în această seară a fost adevăratul Szilveszter Liszkai ?

S.L.: Cel din repriza doua, da.

4 comentarii la „Szilveszter Liszkai: ”Publicul a fost fantastic, ne-a ajutat foarte mult””

  1. buna remarca misule……sa nu confundam ungurii cu bozgorii de la odorhei…..prietenii stiu de ce:) 😀

Dă-i un răspuns lui daniel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.