Se poate mai rău de-atât ? / CSM Ploiești – Știința MD Bacău 32-29 (13-14)


Handbaliștii de la Știința Municipal Dedeman Bacău au arătat luni seara că evoluția modestă de la Turda n-a fost o întâmplare. Mai mult, ei au reușit să-și coboare evoluțiile la un nivel absolut dramatic, pierzând în fața unei echipe pe care în mod normal trebuiau s-o bată și sculați din pat la 3 dimineața. Din păcate, cu numai doi jucători care au evoluat la adevărata lor valoare, Bondar și Tevzadze, era greu să emiți pretenții. Linia de 9 metri a fost din nou inexistentă, asta și în absența lui Cristi Ghiță, ceea ce ne duce cu gândul la cât de ușor l-am pierdut pe Kurilenko pentru a-l aduce pe brazilianul Da Silva să lustruiască banca de rezerve.
Este foarte greu de înțeles ce se întâmplă cu jucătorii Științei, probabil că nici Eliodor Voica nu e foarte lămurit, însă ceva trebuie făcut pentru a-i scoate din această stare. În orice caz, să te gândești la titlu și să joci într-un asemenea hal e inacceptabil. Să ne înțelegem foarte bine – nu ne-a bătut o echipă de top, ci una care a rămas în prima ligă la baraj astă-vară, chiar nu există scuze pentru așa ceva !

Știința: Tevzadze, Liszkai, Grigoraș – Bondar 13, Rotaru 4, Iancu 3, Georgescu 3, Ramba 2, G. Bujor 2, Novanc 1, Dospinescu 1, Păunică, Manea, B. Voica, Păiuș. Antrenor: Eliodor Voica.

Iată desfășurarea partidei, așa cum a fost prezentată live text de site-ul nostru:

A început meciul !
O primă ratare a lui Georgescu în minutul 1.
1-0 Stăncioiu min. 1
7 metri Știința
Ratează Georgescu în fața lui M. Dumitru !
2-0 Botezatu min. 2
2-1 Georgescu min. 3
Cartonaș galben Bondar
Galben și pentru Manea
3-1 Enescu min. 4
3-2 Rotaru min. 5
Apără de două ori Shota !
Georgescu joacă inter dreapta
3-3 Novanc min. 6
Apără Shota
3-4 Rotaru, min. 8
3-5 Ramba, min. 10
3-6 Dospi, min. 10, după o nouă intervenție a lui Shota
4-6 Stăncioiu min. 11
Rotaru a aruncat peste
Ratează și Botezatu, apoi îl imită Ramba
5-6 Enescu, din propria jumătate !!!
6-6 Enescu, min. 14
La Știința se comit din nou greșeli elementare, iar Colin Voica e nervos și cere time-out
”Vă bateți joc de voi”, le-a spus Voica elevilor săi
6-7 Bondar min. 15, 7-7 Stăncioiu min. 16
7 metri Știința
7-8 Bondar min. 16
Apără Shota
Dar Rotaru pasează greșit spre Păunică și pierdem mingea
8-8 Neniță min. 18
Încercăm cu doi pivoți, dar se dictează forțare
Intră și Bogdan Voica, el pasează greșit și Stăncioiu aduce gazdele în avantaj, 9-8 min. 19 !
9-9 Bondar, min. 20, gazdele cer time-out
Apără Shota, dar e 7 metri pentru gazde
10-9 Enescu min. 21
7 metri Știința
10-10 Bondar min. 21
Apără Shota, aut pentru gazde
11-10 Neniță, min. 23
Apără Druțu la Georgescu
Dar Geo recuperează și obține un 7 metri și eliminare la gazde, a lui Neniță
11-11 Bondar min. 24
Apără Shota, dar din nou 7 metri pentru gazde
12-11 Enescu min. 25
12-12 Iancu min. 25
12-13 Bondar pe contraatac min. 26
Eliminat Iancu pentru 2 minute, min. 26
Intră Liszkai în poarta Științei, 7 metri pentru gazde
Apără Liszkai
Apără Druțu la Voica, 13-13 Neniță, min. 27
Știința joacă pe posturile de interi cu două extreme de meserie – Georgescu și Voica !
7 metri Știința
13-14 Bondar min. 29
A reintrat Păiuș
Apără Shota, care are 11 intervenții și la pauză Știința conduce cu 14-13, după o primă repriză slabă.
A început repriza a doua cu gazdele în atac.
E 15-15, Digi a făcut un pustiu de bine și a întârziat legătura
Golul 15 al băcăuanilor a fost marcat de Bondar, iar Rotaru înscrie pentru 15-16, min. 34
16-16 Neniță min. 35
17-16 Chike min. 35
Continuăm la fel de slab pe atac
Linia de 9 metri e ca și inexistentă
17-17 Rotaru pe pătrundere, min. 36
7 metri pentru gazde
Eliminat Ramba
18-17 Enescu min. 37
18-18 Georgescu min. 37
19-18 Botezatu min. 37
Apără Liszkai
Eliminat Neniță
Georgescu ratează de pe semicerc, iar Botezatu face 20-18 !!! Incredibil !
20-19 Bondar min. 40
Apără Liszkai, 7 metri pentru Ploiești
21-19 Chike min. 41
Eliminat Pâslaru de la gazde
Druțu apără de două ori la Păiuș, dar înscrie Iancu, 21-20 min. 42
21-21 Iancu min. 43, după o bară a lui Chike
22-21 Neniță, 22-22 Bondar min. 43
23-22 Botezatu min. 44
7 metri Știința
23-23 Bondar min. 45
7 metri CSM Ploiești
24-23 Chike min. 46
Apără A. Dumitru la Rotaru
Apără Grigoraș
25-23 Botezatu
7 metri Știința
25-24 Bondar min. 48
26-24 Stăncioiu min. 48
Păunică ratează unu la unu cu Adrian Dumitru
Apără Grigoraș
Time-out cerut de Eliodor Voica în minutul 50, pe fondul aceleiași evoluții slabe a băcăuanilor.
Eliminat 2 minute Pâslaru
Pierdem mingea cu maaaare ușurință
Eliminat Iancu
27-24 Chike min. 51
Gluma se-ngroașă rău de tot.
27-25 Bondar min. 52
28-25 Stăncioiu min. 52
29-25 Neniță min. 53
29-26 Georgescu min. 54
29-27 Ramba pe contraatac min. 54
30-27 Neniță min. 55, dar pierdem mingea imediat
Apără Shota și se pare că Bondar s-a accidentat rău după ce a alunecat pe podeaua umedă
A intrat G.Bujor
Time-out cerut de CSM Ploiești cu 4 minute și jumătate înainte de final.
Eliminat 2 minute Ramba
7 metri CSM Ploiești
Apără Shota !!!!
30-28 Bujor min. 57
Ratează Chike de pe semicerc !
Iar Shota apără din nou !
31-28 Neniță min. 59
7 metri Știința
Bară Ramba ! Și s-a terminat !
32-28 Chike min. 60
32-29 Bujor min. 60
Apără Shota, dar e tardiv.
Eșec rușinos al Științei Municipal Dedeman Bacău la Ploiești.
Scor final, 32-29 pentru gazde.

32 de comentarii la „Se poate mai rău de-atât ? / CSM Ploiești – Știința MD Bacău 32-29 (13-14)”

  1. rusinos? La criticat suntem primi…felicitari baietilor! Poate au avut o zi mai grea , mai au meciuri si poate va schimbati parerea!:)

  2. Asta ne e valoarea în momentul de faţă. Oricum titlul era un vis de neîndeplinit, după ce oameni de bază ai echipei în ultimii ani au plecat poate prea uşor. Măcar să facem o figură frumoasă în EHF. Hai Ştiinţa!

    1. Ce titlu au adus ? ceva imi scapa…….asa cum primesc respectul si aplauzele noastre la victorii la fel,e in legea firii sa ii criticam la infrangeri.iar daca la asta adaugam cine ne-a batut,sau modul in care au luptat ei in meciulo de astazi,hm…tare imi e ca parte dintre ei merita huiduiti,nu criticati !! sa speram insa ca a fost un accident,vom vedea.

      PS.Poate ar benefic sa se organizeze din partea clubului deplasari ale suporterilor,sunt 100 % convins ca astazi cel putin,noi puteam schimba ceva !!

  3. Stiinta Bacau e slaba,nu stiu care a fost pregatirea si tactica invatata in perioada de pauza pana la inceperea campionatului dar se vede ca nu are efect. Meciul din prima etapa nu a fost o intamplare..meciul de acasa castigat cu greu si acuma intamplarea din prima etapa se adevereste…nu mai avem noroc. ! Echipa are o sala unde se poate antrena,are un public care vine la meciuri…sponsorii buni….daca vor o sala plina la meciuri trebuie sa joace si sa munceasca pentru omul care plateste la intrare !

  4. atat timp cat jucam cu ramba in teren se poate si mai rau.oare chiar domnul Voica nu vede sau nu vrea.la bine la rau alaturi mereu.FORZA STIINTA

  5. ma intreb ce se va intimpla cu odorheiul si in cupa europeana; vom gusta din amareala infringerii????

  6. Cred ca meciul acesta ii va trezi!! Poate mai bine acum decat mai tarziu…Hai, baieti…Mult curaj in continuare!!!

  7. Auzi mai nu ai nici un drept sa comentezi tu jucatori ,mai ales ca nu ai pus mana pe o minge de handbal in viata ta,si de Ramba sa nu aud comentari !Habar nu ai tu cat se implica si isi doreste sa joace! Voi credeti ca cel mai bun jucator e ala care da cele mai multe goluri,ca doar asa gandeste unu care nu a jucat in viata lui,dar nu sti ca apararea e chiar mai importanta ca atacu!

    1. ”M”, mai pune mânuța pe o carte de gramatică înainte să emiți judecăți din astea cu pusul mâinii pe minge, OK ? În altă ordine de idei, comentarii se pot face despre oricine, inclusiv despre Ramba, indiferent de cine a jucat handbal sau nu.

  8. ce sa facem acum? sa dam vina pe ghita ca nu a jucat, sa dam vina pe Colin ca nu i-a pregatit bine, ce sa facem asta e!!! un dus rece poate o sa le faca bine. capul sus mergem inainte. ne apucam sa dam in stanga si indreapta ca asa e natia noastra cum pierdem un meci incepem sa injuram si………….

  9. Cel mai rau lucru care se poate intampla acum e ca toata lumea sa improaste in stanga si dreapta..bun e o infrangere absolut dureroasa,grav ca vine dupa o alta evolutie foarte slaba de la turda……si mai dureros e cum au tratat meciul o parte dintre jucatorii astazi…sa speram ca dupa meciul asta vor realiza TOTI jucatorii ca la Bacau se vrea performanta si nu este un cimitir al elefantilor !!
    PS Ma repet,sper din suflet ca Domnul Puiu sa realizeze ca a da o mana de ajutor suporterilor care vor sa insotesca echipa in deplasare e in definitiv o obligatie a oricarui club care se respecta !!

  10. da frate ne-a batut o echipa praf, asta e si barcelona mai pierde. ok apreciem aciditatea comentariilor, e ok sa criticam, dar hai sa nu le dam in cap unor baieti si-asa cazuti. erau buni anul trecut cand bateau tot ? s-au facut MULTE transferuri, trebuie timp pt ei sa se acomodeze e abia etapa a treia, mai sunt meciuri muuulte. sa vina karabatic din puscarie la stiinta sa vedem, da 10 goluri din primul meci ? ma indoiesc. FORZA STIINTA.

  11. L-am pierdut pe Moskalenko a venit Kurilenko care dupa parerea mea era bunut dar marca mai putin ca Moskalenko .Anul asta a venit Paius +Da Silva care nu sunt nici la jumatate ca cei mai sus amintiti.
    Referitor la Ramba faceti va rog o statistica cu privire la ce se intampla cand acesta joaca .
    Daca ai avantaj 5-6 goluri , intra Ramba te-ai dus la 1-2 goluri diferenta ,asta este un adevar pe care orice privitor ( nu cunoscator) de handbal il observa . Greseste foarte mult nefortat.

  12. daca ati judeca din postura de suporter si nu aceea de prietenie v-ati da seama ca jucatorul Ramba are cel putin 3 greseli pe meci,si alea in momentele cheie ale jocului.priviti inca odata meciul de anul trecut cu HCM,meciul de la TURDA si chiar si ultimul meci de acasa si atunci va veti da seama ca nu critic,spun doar realitatea.despre tine M raman la parerea ca nu are rost sa ma cobor la nivelul tau.este jucator profesionist si trebuie sa accepte si acuzele din partea suporterilor.la bine la greu alaturi mereu.FORZA STIINTA.

  13. Jucatorii si prietenii lor care se crizeaza in comentarii isterice nu trebuie sa piarda din vedere un lucru esential. Aceasta echipa e sustinuta din banii bacauanilor. Pe cale de consecinta, asa cum accepta laudele si ovatiile pe care le primesc la victorii, la fel trebuie sa accepte si criticile, mai ales la infrangeri de genul celei de la Plopeni. Si mai terminati cu teoria imbecila ca numai cine a jucat handbal are dreptul sa comenteze.

  14. un meci foarte slab…s/a vazut lipsa lui ghita, psp ca a fost accidentat si de aceea nu a jucat..
    de ramba vad ca au spus mai toti pe aici, dar acelasi lucru am sa/l spun si eu, cu el in teren suntem slabi tare.. pacat de calitatile lui fizice si de implicarea lui poate emotionala cum spunea cineva pe aici.. dar nu are treaba cu handbalul.. hai sa ne uitam in champions league la ce interi au unele echipe de 2 metri si ceva si cum joaca ( exemplu, interul dreapta de la ik savehof care au jucat cu hcm) si ar fi mult mai multi.. o fi el bun in aparare ramba dar pe atac nu prea are treaba cu handbalul..zicea bine cineva pe aici sa/i analizam evolutiile de cand intra in teren.. dar ma rog voica e antrenor el decide..cum la fel de bine rezultatele pe el il vor demite nu pe jucatori…dar sa nu fie vreun complot impotriva lui..ma rog, mai vedem, daca mai pierdem si la odorhei pentru ca dupa cum au jucat cu ploiestiul, sigur nu avem nicio sansa cu odorhei si in plus, avem pretentii la campionat, s/au facut transferuri e ok, dar pe da silva nu/l vedem in teren deloc..si hcm a facut transferuri si toti joaca titulari de la inceput de campionat si ce bine s/au legat jucatorii acolo..oricum in fata lor nu vom avea sanse e clar si apoi ca sa emiti pretentii ar trebui sa te distrezi prin campionat cu cate 5,6 goluri in fiecare meci castigat si nu stai de la egal la egal, sa tremuri pana pe ultima suta de metri si sa spui ca Dumnezeu a fost din bacau azi..in inferioritate nu am vazut nicio faza frumoasa de a noastra, niciun gol, in schimb ei ne/au dat mereu in inferioritatea lor.., apararea slaba, mereu din eliminare in eliminare..paius slab tare pe atac, pai cum juca kurilenko cand intra pe teren, sau pivotul gurkovski….georgescu oscileaza momentele bune cu greseli impardonabile, paunica ziceai aseara ca e la film in mall, asa de concentrat era la meci.. pacat de shota ca si/a facut treaba si liskai si grigoras cat au putut, ca nu poate poarta sa/ti castige un meci cand tu esti praf pe teren.. dar cum spuneam si la inceput, conducerea impreuna cu antrenorii au facut transferurile, ei vor suporta si consecintele rezultatelor negative care vor veni daca nu se trezesc baietii si antrenorul bineinteles….poate vin suedezii si se califica in turul urmator si ne mai iau si banii ca atunci chiar ca am fi de ras….dar una peste alta, trezirea capul sus si hai sa jucam un pic de handbal, adica mai mult..zicea voica ca isi doreste sa fie pe un trend ascendent fata de anul trecut, dar cum pare acum e cam descendent….FORTA STIINTA, batem la odorhei dar jucam pe viata si pe moarte ca la ei acasa nu/i asa usor..si ne revenim la moral pentru dubla cu suedezii..

  15. O precizare pentru cei care trimit comentarii cuprinzând lecții de jurnalism: nu vă mai deranjați, de-acum tot ce scrieți merge direct în SPAM.

    1. De cand va sugerez eu sa folositi si celalalt cos,delete,pentru mesajele jicnitoare sau ofensatoare !! aici trebuie sa fie un teren unde sa ne exprimam civilizat opiniile,laudele sau criticile !! nu un loc unde sa se dezlantuie frustratii si ofticatii !!

  16. Echipa asta are 3 interi stanga ,sa zicem 2 centri si 2 interi dreapta(1 de atac si 1 de aparare);Ghita nu face aparare doar atac ceea ce inseamna ca nu e un jucator complet!si ca ar mai trebui un jucator pt atac si Manea jucator de aparare care isi face bine treaba.Cand Ghita nu jocca sau nu ii intra mingea in poarta ce se intampla?Improvizam il punem pe Georgescu (extrema dreapta)sa joace pe inter!)Asta este una din cele mai mari „probleme”ale echipei.+Ca domnul antrenor nu stie sa le zica nimic la Time-out folositor.

    1. Asta e si opinia mea,am spus-o si o repet de dupa meciurile de pregatire cand in opinia mea a fost limpede,ca si echipa ,este absolut clar ca suntem mai slabi decat sezonul trecut.fara sa supar pe nimeni dar campania asta de transferuri pare a fi fost facuta de femeia de servici de la stiinta. s-a transferat dupa niste criterii…secrete.daca vom obtine PODIUMUL in acest an va fi o mare,mare realizare !! pana una alta noi trebuie sa sustinem neconditionat echipa ,sa mergem la sala si sa scandam,HAI STIINTA !!

  17. gata cu,criticile,gata ,cat sa va mai suport :)))))) FORZZA STIINTA ,isi vor reveni si vor face spectacol baietiii

Dă-i un răspuns lui pana Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.