S-a supărat Colin / Știința MD Bacău – CSM Bacău 38-30 (14-20), în meci de verificare


Știința Municipal Dedeman Bacău a disputat vineri seara ultimul meci de verificare înainte de debutul Ligii Naționale de handbal masculin. Vicecampioana a făcut o primă repriză de coșmar în fața celor de la CSM Bacău, puștii lui Sebastian Hagiu surclasându-și mult mai titrații adversari. Pe bună dreptate, lui Eliodor Voica nu i-a plăcut deloc ce-a văzut în primele 30 de minute, în special pe faza de repliere (”ziceai că-s la alergare în parc”, a spus Colin după meci), a cerut două time-out-uri în primele 11 minute, însă la pauză s-a intrat cu un neverosimil 20-14 pentru divizionara secundă.

În cea de-a doua parte a meciului s-a jucat altceva, fiindcă handbaliștii Științei au tratat partida mai serios, dar și pe fondul mai multor greșeli defensive ale celor de la CSM. De altfel, Sebastian Hagiu l-a trimis la vestiare pe Mihai Bujor în minutul 38, fiindcă acesta avea de comentat la reproșurile antrenorului.
Portarii Tevzadze și Liszkai au apărat buturile CSM-ului, în timp ce în poarta Științei au fost Erhan, Grigoraș și Bobeică. De la vicecampioni au absentat Marius Novanc și Răducu Tamaș, accidentați.

Marcatori

Știința: Rotaru 6, Iancu 6, G. Bujor 6, Georgescu 4, Da Silva 4, Păunică 3, Bondar 2, Dospinescu 2, Ramba 2, Ghiță 1, Păiuș 1, B. Voica 1.

CSM: Tărîță 10, Bahan 7, Vartic 4, Bulov 3, Rață 3, Zacaciurin 2, M. Bujor 1.

Un comentariu la „S-a supărat Colin / Știința MD Bacău – CSM Bacău 38-30 (14-20), în meci de verificare”

  1. cam greu pentru o echipa cu pretentii anul acesta….si foarte frumos din partea lor ca meciul nu a putut fi vazut si de spectatori, toate usile fiind inchise cu exceptia celor din fata pe unde nu dadeau voie sa intre pasionatilor de handbal..

Dă-i un răspuns lui rano Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.