Declarații după Aerostar Bacău – Sport Club Bacău 0-1


Sorin Condurache (SC Bacău): ”Ne așteptam la un joc greu, ținând cont de faptul că am avut meci de cupă marți și s-a acumulat oboseala. Pe de altă parte, știam că echipa gazdă e una tânără, incomodă, ai cărei jucători au încercat să dea totul pentru o victorie. Suntem mulțumiți că am luat trei puncte și va fi foarte important cum vom gestiona situația pe viitor. E-adevărat că n-am reușit o primă repriză așa cum ne-am dorit, poate și din cauza celor întâmplate la mijlocul acestei săptămâni. Am încercat să-i motivez pe jucători și să-i fac să uite ceea ce s-a întâmplat, e mai greu, dar important e că am obținut victoria.”

Ștefan Apostol (Aerostar): ”Din punctul meu de vedere, mi-am atins scopul vizavi de atitudinea jucătorilor pentru acest joc. Sunt convins că, arătând ceva mai multă determinare și concentrare, această echipă va arăta frumos. Cred că astăzi meritam un rezultat de egalitate. Le-am transmis și jucătorilor că sunt mulțumit de joc, chiar dacă s-au făcut și greșeli inerente.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.