Aerostar și Sport Club Bacău au disputat sâmbătă dimineață primul meci amical al acestei veri. Desfășurat sub semnul căldurii, deși a început la ora 10, meciul s-a încheiat la egalitate 1-1. Sport Club, cu Viorel Tănase în premieră pe banca tehnică, a deschis scorul în minutul 32 prin Stoica, ”aviatorii” egalând în minutul 63, datorită golului reușit de Popa. Antrenorii ambelor formații au utilizat toți jucătorii pe care i-au avut la dispoziție.
”Sunt mulțumit de felul în care s-au prezentat jucătorii mei ținând cont de stadiul în care ne aflăm cu pregătirile, mai puțin de golul pe care l-am primit, în urma unei faze fixe”, ne-a spus Ștefan Apostol, antrenorul principal al celor de la Aerostar Bacău. ”Aviatorii” vor pleca vineri în cantonament la Vatra Dornei, acolo unde vor disputa alte două partide de verificare.