După un sezon trecut dezamăgitor, finalizat cu retrogradarea din Liga Națională de handbal feminin, formația CSM Bacău o va lua de la capăt în eșalonul secund. Desigur că echipa băcăuană va avea un lot de jucătoare remaniat, accentul fiind pus pe tineret, precum și pe jucătoare dispuse să accepte salarii la nivel de Divizia A. Printre handbalistele care ar putea continua cu CSM Bacău se numără Sorina Geapănă, Andreea Trăilă și Mirela Toma, dar lista e departe de a fi închisă.
Interesant e faptul că s-au purtat discuții pentru o fuziune între cele două echipe de handbal feminin băcăuane, Știința și CSM, însă acest lucru s-a dovedit imposibil din considerente juridico-bugetare. Iar dacă directorul Florin Grapă spunea că Știința își va ajuta concitadina dacă va fi cazul în lupta pentru promovare, managerul CSM-ului, Gabriel Armanu, a replicat: ”Bineînțeles că important e ca o echipă băcăuană să revină în primul eșalon. Sigur că dacă Știința va avea șanse mai mari decât noi, îi vom ajuta, inclusiv prin împrumutul unor jucătoare. Vreau să precizez că atunci când vorbesc de ajutor, mă refer exclusiv la mijloace sportive.”
În ceea ce privește conducerea tehnică a formației CSM Bacău, aceasta va fi una nouă față de sezonul trecut, conducerea clubului renunțând la serviciile cuplului Gabriela Manea – Adi Brezan. Gabriel Armanu va rămâne manager, în timp ce postul de antrenor principal va fi ocupat după toate probabilitățile de un om de handbal din Bacău. Luni, 9 iulie, echipa băcăuană va depune la FRH cererea de înscriere în campionat, reunirea lotului urmând să aibă loc la jumătatea acestei luni.
Imi pare nespus de rau pt k se renunta la 2 oameni de valoare precum dna.Manea si dl.Brezan….trebuia sa ii lase se isi faca treaba ca echipa nu ar mai fi retrogradat….PACAT…MARE PACAT!!!!……dar sper totusi ca dl.Armanu sa ridice echpa in conditiile care le cunoastem cu totii…MULT SUCCES FETELOR, ARATATI CA AVETI VALOARE SI LASATI FITZELE.
da pana la urma ce se intampla cu echipa asta? pe un site scrie ca merg mai departe , pe altul ca se destrama. ce se va intampla???
Pe alt site dl Lupu a spus ca ” renunta la ideea de a nu mai concura anul acesta in divizia B” deoarece cheltuielile sint costisitoare!!??.Deci merge mai departe ( negarea negatiei si limba romana sint cam grele pentru un profesor de tumba).
a spus ca daca nu se gasesc solutii echipa se va desfiinta
ar trebui sa mearga mai departe din respect pentru munca celor care au promovat anul trecut in liga nationala si carora nici nu li s-a multumit macar…mai departe fara distinsa doamna antrenoare care a fost si inger si mai ales demon pentru handbalul bacauan
intrati pe site-ul celor de la TG.MURES si cititi ce declara fetele in perioada in care d-na MANEA le-a fost antrenoare;nu poti avea performante injurand jucatoarele,mintindu-le si umilindu-le…ii urez mult succes lui GABI ARMANU SI MULTA MINTE SI PUTERE DE CONCENTRARE DOMNULUI LUPU.
IMI CER SCUZE,DAR E SITE-UL CELOR DE LA SF.GHEORGHE SI NU DE LA TG MURES
csm bacau nu mai merge mai departe.