Un meci între două echipe lipsite de orice fel de griji ar fi trebuit să ofere multe faze poartă și eventual goluri cu duiumul. N-a foat cazul partidei dintre FCM Bacău și Astra 2 Giurgiu, influențată probabil și de căldură, dar și de lipsa oricărei motivații. În aceste condiții, prima mare ocazie a apărut în minutul 28, când Hurdubei a scăpat singur cu portarul advers, însă cei 7 metri ai porții s-au dovedit a fi prea puțini pentru atacantul băcăuan, care a șutat alături. Deschiderea scorului a venit în prelungirile primei reprize, când Boghian i-a pasat foarte bine lui Vraciu, acesta a șutat anemic, dar pe traiectoria balonului a intervenit Doboș, care a deviat în plasă din careul mic.
Boghian și Doboș s-au aflat și la originea golului al doilea, marcat la 12 minute după pauză. Boghian i-a pasat inspirat lui Doboș în careu, mijlocașul băcăuan a căzut în duelul cu Florea, arbitrul a dictat penalty, lovitura de pedeapsă fiind transformată precis de autorul pasei. Oaspeții au ieșit ceva mai mult la joc, au avut și câteva ocazii de a înscrie, însă golul de onoare le-a fost refuzat de câteva intervenții foarte bune ale lui David Stamatin.
FCM Bacău: Stamatin – Mihălăchioae, Ursu, Taban, Eudean – Vraciu, Întuneric, Croitoru, Doboș (80 Pavel) – Boghian (68 Huiban), Hurdubei (54 Curiliuc). Antrenor: Cristian Popovici.
Astra 2 Giurgiu: Vârtopeanu – Gheorghe, Șanțmare, Moroiță, Florea – Achim, Rotaru (81 Stan), Ochia, Dinu (71 Constantin) – Gafița, Fertea (71 Hoprich). Antrenor: Vasile Cosarek.
Alte rezultate ale etapei a 26-a: Gloria Buzău – Dunărea Galați 1-3, Delta Tulcea – Farul Constanța 2-0, CSMS Iași – FC Botoșani 1-0, Viitorul Constanța – CS Otopeni 5-1, FC Snagov – Săgeata Năvodari 3-0, Callatis Mangalia – Victoria Brănești 3-0.
În clasament conduce Viitorul Constanța, cu 51 de puncte, urmată de Delta Tulcea și CSMS Iași, ambele cu câte 49 de puncte, și Săgeata Năvodari, 46 de puncte. FCM Bacău ocupă locul 11, cu 35 de puncte.