Un tânăr judoka originar din Bacău face performanță în Spania


În urmă cu 11 ani, familia Chelaru din Bacău a luat drumul Spaniei în căutarea unei vieți mai bune. Un an mai târziu, la numai 6 ani, Irinel-Vasile Chelaru (foto, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului) a început să practice judo-ul în localitatea care l-a adoptat, Ainsa. Începând cu anul 2009, el a început să participe la competiții, obținând numeroase locuri pe podium, ultima sa performanță fiind un loc 3 ocupat la Cupa Europei pentru cadeți desfășurată în luna martie, la Malaga, concurs la care Irinel Chelaru a reprezentat România. De altfel, participarea lui la această competiție a fost una plină de peripeții. ”Ținând cont că la categoria +90 kg. am cel mai bun ranking la cadeți în Spania, federația spaniolă mi-a trimis o invitație pentru Cupa Europei de la Malaga. Numai că, după ce am făcut aproape 1000 de kilometri de la Ainsa până acolo, mi s-a spus că România nu participă la concurs și nici eu prin urmare. Din fericire, după numeroase intervenții am fost acceptat în competiție, unde am ocupat locul al treilea”, ne-a spus Irinel Chelaru.
În prezent, familia Chelaru a intrat în legătură cu Federația Română de Judo pentru a stabili modalitatea în care Irinel ar putea fi legitimat la un club din România, astfel încât să-și poată reprezenta țara de origine în competițiile internaționale. De altfel, următoarea Cupă a Europei pentru cadeți va avea loc la Pitești, la finele acestei luni. E un bun prilej ca unul din cluburile băcăuane de profil să intre pe fir.

CV Irinel-Vasile Chelaru

DATA NAȘTERII: 31/05/1996
GREUTATEA: +90
CATEGORIA DE VÂRSTĂ: Cadeți
Centura maro

Palmares:

– locul 3 la campionatul provincial pentru copii (2009)
– vicecampion provincial la copii (2010)
– campionul regiunii Aragon la copii (2010)
– campion provincial de cadeți (2011)
– vicecampionul regiunii Aragon cadeți (2011)
– locul 2 la Cupa Spaniei (Hondarribia) cadeți (2010)
– campion la Campionatul Spaniei pentru cadeți (Pamplona, 2011)
– locul 3 la Campionatul internațional de cadeți (Villa de Avilés, 2011)
– locul 1 la Cupa Spaniei din Hondarribia- cadeti (2011)
– locul 1 la Supercupa Spaniei cadeți (Totana – Murcia, 2011)
– locul 1 la Cupa Spaniei cadeți (Pamplona, 2011)
– Campion la Campionatoul de Juniori al regiunii Aragón (Monzalbarba, 2012)
– locul 2 la Cupa Aragón pentru juniori și seniori (Monzalbarba, 2012)
– campion la Campionatul provincial de cadeți (Binefar, 2012)
– locul 1 la Supercupa pentru cadeți (Villaviciosa de Odón, Madrid 2012)
– locul 3 la Cupa Europeană de judo cadeți (Malaga-Fuengirola, 2012)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.