Florentin Petre: ”Îmi doresc din toată inima să vină timpul să văd din nou Bacăul în prima ligă”


Fostul internațional Florentin Petre este din această iarnă antrenor secund la Dinamo II București, postură în care a venit la Bacău pentru partida cu FCM, chiar dacă pe Raportul de joc el a fost înscris drept maseur. De altfel, se pare că rolul său în pregătirea echipei este destul de important, după cum a lăsat de înțeles Ion Marin, care l-a indicat pe Petre drept persoana în măsură să dea declarații. Iată ce a spus fostul mijlocaș dreapta al lui Dinamo și al naționalei după partida FCM Bacău – Dinamo II 3-0. ”N-am făcut un joc foarte reușit, dar trebuie să ținem cont că am avut 8 jucători foarte tineri în echipă deși asta nu e o scuză. E important că promovăm foarte mulți tineri, dar e dureros în momentul în care pierzi cu 3-0. Echipa Bacăului e una bună, cu un antrenor care a așezat jucătorii foarte bine în teren și doresc să-l felicit pentru felul cum i-a pregătit. Atunci când jucam, am avut meciuri foarte grele și frumoase aici, la Bacău. Stadionul era mereu plin, spectatorii își susțineau favoriții și e păcat că Bacăul nu mai are o echipă în prima ligă. Eu îmi doresc din toată inima să vină timpul să vă văd din nou în prima ligă pentru că meritați și asta s-a demonstrat în toți anii când ați jucat acolo, eu sunt convins că sunt resurse pentru asta.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.