FCM Bacău a pierdut în deplasarea de la Constanța cu Farul la capătul unui joc în care a evoluat cu un om în plus aproape o repriză. Din păcate, echipa băcăuană a fost din nou victima unor greșeli flagrante de arbitraj, ambele goluri ale gazdelor fiind înscrise din poziții de ofsaid. Nu-i mai puțin adevărat că echipa lui Gheorghe Poenaru a avut o evoluție ștearsă și lipsită de consistență cu excepția primelor 10 minute. Dincolo de greșelile de arbitraj de la goluri, trebuie spus că la băcăuani s-a simțit lipsa lui Luncanu (suspendat), înlocuitorul său Eudean lăsând largi bulevarde pe flancul stâng al apărării oaspeților. De menționat este și faptul că asistentul Florian Vișan, care a închis ochii la ofsaidurile ce au adus golurile gazdelor este concitadin cu antrenorul principal al gazdelor, fapt care aruncă o umbră de îndoială asupra delegărilor.
Filmul jocului
min. 4: Boghian șutează frumos din alergare, de la 25 de metri, mingea prinde pământul în fața lui Curcă, dar portarul Farului respinge in extremis;
min. 8: același Boghian șutează periculos de la 28 de metri, puțin pe lângă poartă;
min. 11: Husein șutează din colțul careului de la 16 metri în diagonală, dar Roca respinge;
min. 15: Husein șutează din nou din interiorul careului, Roca deviază balonul în transversală;
min. 19: cartonaș galben arătat lui A. Neagoe;
min. 24: Curiliuc, plecat de pe aceeași linie cu ultimul fundaș al Farului, scapă singur dar e semnalizat în ofsaid de asistentul Gabriel Catană;
min. 30: Roca are o nouă intervenție foarte bună în propriul careu, blocându-l în situație de unu la unu pe A. Neagoe;
min. 36: Eudean vede cartonașul galben;
min. 39: 1-0 pentru Farul. Contraatac al gazdelor pe aripa dreaptă, Ivanovici centrează în careul mic al oaspeților, iar Pătulea, aflat în poziție clară de ofsaid, trimite în plasă;
min. 41: Ursu vede cartonașul galben;
min. 42: 2-0 pentru Farul. Dino Eze trimite o centrare în diagonală de 40 de metri de pe stânga, iar A. Neagoe, aflat în ofsaid în momentul pasei, reia spectaculos în plasă din vole, de lângă Eudean;
min. 53: Dino Eze este eliminat gratuit, după o intervenție la minge la Vraciu;
min. 62: lovitura de cap a lui Pătulea, din careu, este deviată de Bursuc în bară;
min. 73: Întuneric șutează peste poartă de la 14 metri, din poziție centrală;
min. 79: Vraciu șutează de la 18 metri puțin pe lângă poartă;
min. 81: cartonaș galben văzut de Husein;
min. 88: Boghian trimite cu capul de la 8 metri la colțul lung, Curcă respinge;
min. 89: Lozneanu alunecă de lângă Badea, atacantul constănțean scapă singur dar se dictează fault în atac și cartonaș galben pentru lovirea mingii după fluier.
FARUL: Curcă – Niţescu, Stegaru, Sipovic, D. Eze – A. Neagoe (56 Sascău), Buzea, I. Pană, Husein – Ivanovici (87 I. Călin), Pătulea (68 V. Badea). Antrenor: Viorel Tănase.
FCM BACĂU: Roca – Mihălăchioae, Lozneanu, Bursuc, Eudean (53 Hurdubei) – Apostu, Ursu, Întuneric, Doboș (65 Huiban) – Curiliuc (46 Vraciu), Boghian. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
Arbitru: Mihai Amorăriţei (Câmpina). Asistenţi: Gabriel Catană (Târgovişte) şi Florian Vişan (Galaţi).