Reșița, teren interzis: CS Caraș-Severin – Știința MD Bacău 25-23 (15-11)


Știința Municipal Dedeman Bacău nu reușește să spargă gheața în deplasările de la echipele din prima jumătate a clasamentului, pierzând de data aceasta la Reșița, cu CS Caraș-Severin. Echipa băcăuană a păcătuit foarte mult pe faza de atac, acolo unde golurile din pozițional au fost foarte rare și nu a reușit să gestioneze finalul de meci.
Gazdele au început în trombă, conducând cu 4-0 în minutul 7, scor la care Eliodor Voica a cerut time-out. Băcăuanii au avut o perioadă de joc mai bună, reușind să se apropie la două lungimi de adversari (6-8, min. 16, 7-9, min. 17), însă finalul de repriză le-a aparținut reșițenilor, care au intrat la cabine cu un avans de 4 goluri.
Repriza a doua a însemnat o permanentă cursă de urmărire a echipei gazdă, iar în minutul 58 Ionuț Rotaru a reușit să înscrie golul egalizator, 23-23. Din păcate, avea să fie și ultimul gol al băcăuanilor, fiindcă reșițenii au fost mai lucizi pe final, izbutind să marcheze de două ori, prin Vaidasigan, din 7 metri, și Rohozneanu, obținând cele două puncte puse în joc.
Deși înfrântă, Știința își păstrează avansul de 6 puncte față de locul al treilea, dat fiind faptul că vineri, în prologul etapei, HC Odorhei a învins CSU Suceava cu 38-32.

CS Caraș-Severin: Ionescu, Antonaru – Vaidasigan 5, Pîrîianu 4, Grigoraș 3, Tucanu 3, Pîrvan 3, Ciubotariu 3, Petrea 2, Rohozneanu 2, R. Czari, Negru. Antrenori: Aihan Omer și Gligore Czari.

Știința Bacău: Laufceac, Tamaș, Tevzadze – Bondar 7, Ghiță 4, B. Voica 4, Kurilenko 2, Dospinescu 2, Rotaru 2, Gurkovsky 1, Sipos 1, Iancu, Manea, Păunică, Ramba, G. Bujor. Antrenor: Eliodor Voica.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.