Eliodor Voica: ”Nu vreau să avem două echipe, una de casă și una de deplasare”


Eliodor Voica și-a felicitat elevii după prestația din partida cu U Cluj, mainfestându-și dorința ca ei să manifeste aceeași atitudine și la meciurile din deplasare. ”A fost un meci în care ne-au ieșit cam toate din plin, mi-ar plăcea să fie toate așa și cred că nu sunt singurul. Sunt convins că diferența a fost făcută de atitudine, de modul de abordare a partidei și de seriozitatea de care au dat dovadă jucătorii, motiv pentru care îi felicit. Ei au înțeles că, indiferent de adversar, trebui să-și exercite meseria, adică să se respecte. Avem un lot apropiat valoric, lucru care ne avantajează și de care trebuie să profităm. Ne așteaptă un meci greu la Turda și menționez de pe-acum că nu vreau să avem două echipe, una de casă și una de deplasare. La acest capitol mai trebuie lucrat, ca să înțelegem exact că trebuie să jucăm și împotriva publicului, nu numai când avem publicul în spate. Lucrul ăsta trebuie să definească un profesionist, iar eu sunt convins că jucătorii noștri îl vor înțelege cât se poate de rapid.”

4 comentarii la „Eliodor Voica: ”Nu vreau să avem două echipe, una de casă și una de deplasare””

  1. ceva intrebari am ,ce parere are domnul voica despre galerie,1 nu a venit sa ne salute.2 noi il stiim de profesionist, 3 vrem sa joace tot timpul cum o fac acasa

  2. nu a sesizat nimeni prezenta lui sorin barza (ex-odorhei) in sala ? se pregateste vreun transfer ceva ? dl voica merita respectat pt ceea ce a facut, a luat o echipa de jos si a dus-o pe podium cu sanse reale la medalii, poate n-ar strica sa fie si el aplaudat/aclamat de galerie in timpul meciului sau la inceput …

    1. Esti chiar penibil prietene,scuze,dar tu vii din alta lume !!! voica a preluat o echipa care mergea snur,avea 4 victorii consecutive si tocmai se calificase in glorie in cupele europene !!! voica a reusit contrperformanta sa rateze cupele europene cu o super echipa luand bataie la oradea si egal acasa cu clujul !! ce a facut anul asta ? alegam 3 si vom termina al 4’lea !! din 3 formatii care efectiv conteaza,respectiv HCM Odorhei si noi vom termina probabil pe/….4-5.

  3. Cred ca n-ar trebui sa ne grabim nici in a-l ridica in slavi pe Voica, dar nici in a-l critica atat de patimas (cu atat mai mult cu cat evolutia echipei din sezonul asta nu ne prea lasa sa-i reprosam multe – asta daca vrem sa fim corecti!)
    Voica a preluat echipa intr-o situatie greu de calificat ca fiind buna sau rea – este adevarat ca fusesera niste victorii consecutive, insa ele veneau dupa o serie de multe si neasteptate infrangeri, asa ca echipa era pe la jumatatea clasamentului. Nici jos, dar si departe de a avea un joc snur! Era o echipa buna care insa avea niste fluctuatii de forma greu de explicat, fluctuatii ce s-au cam prelungit pana la sfarsitul campionatului trecut (cand este adevarat ca am ratat rusinos calificarea in Europa dupa ce parea ca ne revenisem si unii vorbeau si de locul 3 cu cateva etape inainte de final)
    Revin insa si spun ca sezonul asta pare a fi, cel putin pana acum, cel mai solid de la revenirea in prima liga. Parca si celelalte echipe sunt mai slabe ca anii trecuti, dar parca si jocul Stiintei se leaga mai bine si nu mai castigam doar la 1-2 goluri ca in trecut (cred ca in ultimii ani am fost campionii victoriilor la limita).
    In concluzie, hai sa nu-i ridicam inca statuie lui Voica, dar nici sa nu dam in el cu pietre, ca ne cam facem de ras!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.