Declarații după Știința Bacău – SVS Post Schwechat 0:3


Peter Gartmayer (antrenor secund SVS Post Schwechat): ”Cu siguranță că nu ne așteptam ca meciul să decurgă astfel, după cum se disputase prima manșă. Dar noi am făcut una dintre cele mai bune partide ale noastre, ne bucurăm pentru calificare și privim cu încredere către turul următor.”
Florin Grapă (antrenor principal Știința Bacău): ”Îmi pare foarte rău pentru rezultat. Trebuie să recunoaștem că nu am întâlnit o echipă oarecare, dar asta nu ne scuză înfrângerea. Îmi pare rău că n-am reușit să facem un meci bun azi, așa cum mi-am dorit, pentru asta îmi pare cel mai rău. Nu sunt omul care să reproșez ceva jucătoarelor, dacă e ceva de reproșat, mie îmi reproșez. Sper să reușesc să le scot din amorțeală până sâmbătă, când ne așteaptă un meci foarte greu, cu CSM București.”

Lucia Hatinova (SVS Post Schwechat): ”Nu știu dacă între cele două echipe e o diferență atât de mare așa cum o arată cele două victorii în trei seturi pe care le-am obținut. Cred că am avut și noroc. Nu știu dacă vom putea ajunge în Final 4, fiindcă în turul următor vom întâlni o echipă foarte puternică. Îmi lipsește România, mi-a plăcut mult aici, îmi lipsește și mâncarea de aici, papanașii sunt the best.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.