Valerie Teufl: ”Știința a jucat mult cu centrul, lucru care nu eram obișnuite”


Voleibalista austriacă Valerie Teufl le-a explicat ziariștilor băcăuani de ce Asko Linz-Steg a venit la Bacău cu doar șapte jucătoare, a vorbit despre meciul de miercuri seara și despre ce o așteaptă pe Știința în turul următor. ”Avem multe studente în echipă iar trei dintre ele au avut astăzi examene importante și din păcate n-au putut veni. După cum ați văzut, am fost nevoite să jucăm fără libero, lucru neobișnuit pentru noi. A fost greu, suntem puțin supărate dar asta e. Am făcut un joc mai slab decât în prima manșă, ne-a lipsit libero-ul și e mai ușor când joci acasă decât în deplasare. În primul set am fost nevoite să ne obișnuim cu formula în care am jucat și în care nu mai evoluasem niciodată. În următoarele două seturi, am jucat ceva mai bine dar diferența de talie a fost decisivă fiindcă, în fața unei echipe cu jucătoare mai înalte, dacă nu pui presiune cu servicii foarte bune, n-ai nicio șansă la blocaj. Știința e o echipă bine pregătită tactic, joacă un volei de calitate și folosește foarte mult centrul, lucru neobișnuit pentru noi. Echipa cu care veți juca în turul următor (SVS Post Schwechat – Austria, n.n.) are jucătoare mai multe, mai înalte și un serviciu foarte bun, iar eu sper că austriecele se vor califica.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.