Florin Grapă: ”Dacă nu jucam serios cu austriecele, ne puteau crea probleme”


Antrenorul băcăuan Florin Grapă era mulțumit de calificarea în optimile Cupei CEV și a atras atenția că, în turul următor, Știința va avea meciuri mai grele cu o adversară tot din Austria. ”A fost o victorie obținută poate mai greu decât ne așteptam, mai ales în ultimul set, pe fondul unor greșeli la serviciu. Dar totul e bine când se termină cu bine și mă bucur că ne-am calificat, urmând ca în ianuarie 2012 să jucăm tot cu o echipă din Austria. Așa cum am mai spus, echipa din Linz, deși mică de înălțime, știe bine jocul de volei și se agață de orice minge. Dacă nu joci serios cu ele, pot crea probleme însă, din fericire, n-a fost cazul astăzi. Cât despre adversara din turul următor, e o echipă mult mai bună, având în componență o ridicătoare slovacă pe care am vrut-o și eu, precum și pe Hatinova, jucătoare ce a evoluat la Bacău și la Dinamo.”

Un comentariu la „Florin Grapă: ”Dacă nu jucam serios cu austriecele, ne puteau crea probleme””

  1. domnule primar cred ca mai sunt ceva bani la buget si pt echipa de volei tine steagu sus in europa de multi ani
    felicitari domn prof. felicitari fetelor

Dă-i un răspuns lui vicentiu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.