Unul dintre cei mai valoroși handbaliști ai Politehnicii Timișoara este interul dreapta Ioan Stan, concurent pe post cu Cristi Ghiță la echipa națională. În partida cu Știința, el n-a prins una din cele mai bune zile ale sale, dar a fost un adevărat one-man-show prin trăirile sale intense din timpul jocului, motiv pentru care a intrat la un moment dat în conflict cu o parte a suporterilor băcăuani. Iată ce ne-a declarat el la finalul partidei: „Ne aşteptam la un meci greu şi de luptă, care pe care. Nici ei nu s-au dat la o parte, dar nici noi nu am venit în excursie şi am luptat până la capăt. Nu cred că au fost mai buni ca noi, dar, din păcate, scorul arată că au câştigat la trei goluri. Diferenţa s-a făcut pe greşeli de joc, pe ratări multe, mingi scăpate. Pe arbitraj nu pot da vina, dar au fost câteva decizii greşite pe final. Ştiinţa se poate bate cu HCM anul acesta, fiindcă nu se ştie niciodată, așa cum noi am venit aici să câștigăm și Știința merge să câştige etapa viitoare. Iar în retur, cu publicul pe care-l aveți aici, nu se ştie niciodată.”