Meci nebun, victorie splendidă: CSM Bacău – CSM București 30-28 (12-12)


CSM Bacău a obținut prima victorie în fața propriilor suporteri, dar ce victorie! Handbalistele băcăuane au trecut cu succes peste tracul din prima repriză și, împinse de la spate de un public vulcanic, au făcut o repriză secundă extraordinară. Fără îndoială că omul meciului a fost Mihaela Cherecheș, a cărei prestație din partea a doua a jocului, în postura de centru, a destabilizat decisiv defensiva adversă. Extraordinară a fost și prestația Nataliei Parkhomenko, ale cărei parade au ținut în joc echipa băcăuană în clipele grele, a micuței zvârlugi Cristina Ciucă, care nu s-a lăsat deloc intimidată de numele pe care le-a avut în față, precum și ale interilor Lazăr și Krumova, care și-au asumat răspunderea șutului în momente delicate.

Handbalistele pregătite de Gabriela Manea au intrat greu în joc, înscriind primul gol abia în minutul 5, Cristina Niculae a făcut cam ce-a vrut pe extrema stângă, iar bucureștencele au condus timp de 29 de minute. Finalul de repriză a aparținut gazdelor, cu Parkomenko în prim-plan, portărița ucraineană parând inclusiv două aruncări de la 7 metri, iar la cabine s-a intrat cu un 12-12 echitabil.

CSM Bacău a început repriza secundă cu dublă inferioritate, iar oaspetele s-au desprins la 3 goluri în minutul 37. Jucătoarele băcăuane au reacționat însă extraordinar, iar fatidicul minut 40 n-a mai adus căderea, ci renașterea formației noastre. Cu Mihaela Cherecheș la timonă, elevele profesorilor Manea și Brezan au trecut pentru prima oară la conducere în minutul 45 și n-au mai cedat inițiativa până la final, în pofida faptului că bucureștencele s-au apărat om la om în ultimele minute.

Arbitrajul gorjenilor Eremia și Drăgănescu n-a fost unul perfect, s-au comis greșeli în ambele direcții, dar cei doi au dus cu bine jocul la capăt, dacă ținem cont de presiunea sub care au arbitrat, pe de o parte din partea tribunei, iar pe de altă parte, de pe banca tehnică a oaspetelor, acolo unde venerabilul Vasile Mărgulescu a oferit un show de-a dreptul dezgustător, protestând la aproape toate deciziile luate împotriva echipei sale.

CSM Bacău a obținut o victorie mare și meritată, în fața unei adversare proaspăt calificată în primăvara europeană, echipa băcăuană urmând să petreacă sărbătorile în afara zonei care duce la baraj sau în liga secundă.

Evoluția scorului: 1-2 (min. 5), 2-4 (min. 11), 4-8 (min. 15), 8-9 (min. 21), 9-11 (min. 24), 12-12 (pauză), 13-16 (min. 37), 17-17 (min. 42), 21-20 (min. 47), 25-21 (min. 51), 27-25 (min. 55), 30-28 (final).

CSM BACĂU: Parkhomenko (16 interv.), Nechifor (1 interv.) – Cherecheș 9, Lazăr 7, Krumova 4, Ciucă 3, Shutska 3, Szabo 2, Amoagdei 1, Toma 1, Matei, Simion, Duță. Antrenori: Gabriela Manea și Adi Brezan.

CSM BUCUREȘTI: Iordache (17 interv.), Gureșoaia (2 interv.) – Niculae 9, Doica 5, I. Geană 3, Strat 3, Dobrin 2, Dinu 2, Mihalschi 2, Pavăl 1, Popa 1, Chițulescu. Antrenor: Vasile Mărgulescu.

2 comentarii la „Meci nebun, victorie splendidă: CSM Bacău – CSM București 30-28 (12-12)”

  1. Bravo fetelor !!!Felicitari !! Toata echipa meritata aplauze,dar numarul 4,Chereches a fost efectiv extraordinara !!

  2. FELICITARI CSM BACAU:Succes si mai departe!Meritati toate aplauzele.Mi-a placut toata echipa,dar mi-a ramas la suflet micuta zvarluga Cristina Ciuca.Am admirat-o si la alte meciuri.BRAVO CRISTINA! Tine-o tot asa

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.