Cu vârf și îndesat: CSU Suceava – Știința MD Bacău 19-28 (12-13)


Iată că declarațiile optimiste ale handbaliștilor băcăuani înainte de derby-ul Moldovei au avut deplină acoperire în rezultatul final al partidei de la Suceava. Știința a avut o repriză secundă extraordinară, în care a primit doar 7 goluri, reducând la tăcere vulcanicul public sucevean pe final de meci.
Meciul a început cu băcăuanii la timonă, avându-l pe sărbătoritul Răducu Tamaș în prim-plan, dar și pe extremele Bondar și Dospinescu, care au marcat primele 6 goluri ale oaspeților. După ceva mai mult de 20 de minute, Știința conducea cu 12-6, dar Eliodor Voica s-a grăbit, la 12-8, să schimbe întreg flancul stâng al echipei, iar câteva greșeli comise de Ramba și B. Voica (excelent la aruncările de la 7 metri) au făcut ca sucevenii să se apropie la doar un gol la pauză.

Repriza secundă a început cu gazdele pe val, elevii lui Stelian Bursuc reușind chiar să preia conducerea în minutul 39 (15-14), însă a fost doar un simplu foc de paie. Colin l-a introdus inspirat între buturi pe Laufceac, Fane a închis poarta, cum o făcuse și Răducu în prima repriză, iar băcăuanii s-au desprins puțin câte puțin, grație în primul rând defensivei-beton.
Pe final, echipa suceveană a clacat, Shota a evoluat și el în nota colegilor săi de post, iar Știința Municipal Dedeman Bacău a obținut o victorie categorică în premieră în sala LPS din Suceava, cu atât mai dulce cu cât ea a fost obținută în ziua în care Răducu Tamaș a împlinit 25 de ani.

CSU: Andrei, Drăghici – Cântec 7, Mitrea 3, Țuțu 3, Gavriloaia 2, Amihăesi 1, Besarab 1, Petrea 1, Pancu 1, Schroeder, Țigănașu, Șerban. Antrenori: Stelian Bursuc și Leonard Bibirig.

ȘTIINȚA: Tamaș, Laufceac, Tevzadze – B. Voica 7, Kurilenko 6, Bondar 3, Dospinescu 3, Rotaru 2, Iacob 2, Gurkovsky 2, Ramba 2, Păunică 1, Manea, Ghiță, Iancu, G. Bujor. Antrenor: Eliodor Voica.

16 comentarii la „Cu vârf și îndesat: CSU Suceava – Știința MD Bacău 19-28 (12-13)”

  1. E CEA MAI FRUMOASA VICTORIE A STIINTEI DE CAND AM INTRAT IN LIGA NATIONALA ,FELICITARI SI LA MAI MARE !!!
    LA MULTI ANI RADUCU TAMAS ,ff. BUN MECI !!!

  2. sa nu ne imbatam cu apa ei au jucat cu o echipa improvizata sigur importanta e victoria BRAVO STIINTA LA MULTI ANI RADUCU TAMAS SA FII SANATOS SI SA INCHIZI POARTA CUM AI INCHIS-O AZI bravo

  3. Nu e tocmai frumos ce spun,dar e o victorie al draqu de dulce,multumesc tuturor celor implicati pentru asta !! bravo baieti !!

    1. Felicitări ție și celorlalți suporteri care au încurajat echipa la Suceava !!!

  4. cine se intituleaza umb?ca eu sincer nu am auzit de ei.o fi trei dintre copiii lui olandezu,ca eu in afara de u.b. si misu nu am vazut pe nimeni la suceava.forza STIINTA.asa va vrem mereu

  5. ma simt magulit 🙂 multumesc ! a fost cu mine si prietenul meu Gica !! gica rapidistul ! suntem doi sustinatori fideli al handbalului bacauan care nu apartin de nici o grupare ultra 🙂

  6. tot respectul pentru tine misule.vorbeam de astia care se intituleaza umb.de-ar fi mai multi ca tine ar fi si galeria bacaului mult mai respectata.

  7. eram si eu cu misu mai baiatule care te numesti ub si era si olandezu cu noi,,am veniti toti 4 din bacau cu masina personala … ..nu cu ub tau . cei care zici tu ca erau ub .erau 4 suporteri plini de bautura si tu zici ca ei sunt suporteri ????iar la sfarsit se certau ca chiorii ,mai ales unul gras cu mana rupta le cerea bani la jucatori ,,penibil ..decat ca voi mai bine stati acasa ,,,rusine ub sau cum va mai intitulati .

  8. suporter stiinta mai bine stai u acasa.degeaba t lauzi k esti mare suporter dar nici macar nu ai batut din palme cu noi ieri in sala.rusine sa vb asa despre alti.si chiar daca eram plini d bautura toti „4”cum spui u nu eram 5 nu am baut p bani tai.

  9. suporter stiinta ca u.b nu o sa mai fie nicio alta brigada in bacau… Ultra Boys s-a retras nu se mai prezinta nici la handbal nici la fotbal asa ca nu mai vb tu de noi… noi cat am fost in peluza nu am cerut un ban de la nimeni si totul s-a facut pe cheltuiala noastra… vad multi cersetori care se dau ca fiind din ub dar asta nu inseamna ca si sunt … noi am fost si vom fi singura brigada cu coloana vertebrala din bacau care nu ne-am indoit in fata banilor si de asta am ales sa nu ne mai prezentam la meciuri si din cauza unor oameni care fac de ras galeria bacaului

Comentariile sunt închise.