Minifotbal: Ultra Boys e pe val


Seria meciurilor din cadrul etapei a IX a Campionatului Județean de Minifotbal a fost deschisă de partida dintre Gim Sport și Spartak, confruntare în care Spartak a surprins impunându-se cu scorul final de 5-4. Pentru Gim Sport au lipsit 3 jucători de bază, în timp ce în formația Spartak a evoluat Răzvan Viscreanu, fiul fostei glorii a Bacăului, care a și reușit 4 goluri de excepție.

Un alt meci foarte disputat a fost cel dintre Ultra Boys, lidera la zi a campionatului, și Dey Șerbănești. De remarcat că deși întâmplător Ultra Boys s-a instalat pe primul loc în clasament, se pare că acum după ce au simțit aerul de la înâlțime nici nu au de gând să facă vreun pas greșit. Oricum o evoluție remarcabilă a acestei echipe nou promovate anul acesta din eșalonul secund care încântă audiența prin jocul lor dar și prin galeria pe care o au la fiecare meci. Scor final 5-4, iar jucătorul meciului a fost nominalizat Constantin Salahoru.

Derby-ul acestei etape a adus față în față pe finalistele de anul trecut, Grafit Soccer Invest și FC Coriolan. Pe fondul lipsei portarului Răzvan Vizitiu care a făcut pasul la Liga a III-a, coriolanii au trebuit să se predea până la urmă în fața Grafitului care în ultima vreme a avut prestație foarte oscilantă. În același la această victorie și-a adus contribuția decisiv și Bogdan Manoilă care și-a asumat rolul de goalkeeper, închizând poarta, dar și Adrian Poancă care a surprins prin execuțiile sale de excepție.

Știința a obținut duminică o victorie muncită și meritată în fața celor de la Sportul Studențesc cu scorul de 6-2, Ioan Mălăescu fiind jucătorul cheie în această partidă. În același timp este de remarcat și jocul extraordinar de frumos și sportiv al celor de la Știința care în nouă etape nu au primit niciun avertisment.

Surpriza întregului campionat este desigur echipa Baumax care s-a mobilizat exemplar pentru confruntarea cu Arena Club, echipa care în etapa precedentă învingea Grafitul. Ciprian Ardelean a fost cel care alături de Cristi Bitiușcă a adus victoria Baumaxului care încet încet începe să simtă gustul succesului. Scor final 7-3.

În ultimul meci al etapei Fair Play a întâlnit pe FC Spartanii într-un meci extrem de disputat, încheiat cu victoria spartanilor cu scorul de 8-5. Acest meci a fost și ultimul Adrian Orban care va evolua din această iarnă în Italia la o echipă din eșalonul al treilea. Ionuț Ghirău a fost nominalizat cel mai bun jucător, iar portarul Marius Tănase a făcut adevărate minuni în poarta spartanilor.

„Campionatul a ajuns la cote maxime ceea ce ne dă încredere ca anul următor cât mai mulți jucători din Bacău să poată îmbrăca tricoul echipei naționale de minifotbal al cărei nou succes la nivel european ne face mândri pe toți și ne dă încredere că minifotbalul este pe un trend ascent în România”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Minifotbal.

(sursa: www.campionateminifotbal.ro)

Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. ULTRA BOYS 9 7 1 1 40-29 22
2. GRAFIT SOCCER INVEST 8 7 0 1 76-22 21
3. FC SPARTANII 8 7 0 1 54-34 21
4. FC CORIOLAN 8 5 1 2 46-22 16
5. SPARTAK 8 5 1 2 43-23 16
6. ARENA CLUB 7 4 0 3 33-27 12
7. GIM SPORT 6 3 1 2 36-24 10
8. DEY SERBANESTI 8 3 0 5 34-30 9
9. BAUMAX 7 2 3 2 29-35 9
10. STIINTA 7 1 1 5 30-50 4
11. FAIR-PLAY 7 1 1 5 34-54 4
12. SPORTUL STUDENTESC 8 1 1 6 20-52 4
13. LOKOMOTIV MOSCOVA 7 1 0 6 18-41 3
14. FC MONDO SPORT 8 1 0 7 29-79 3

2 comentarii la „Minifotbal: Ultra Boys e pe val”

  1. sunt un sustinator al echipei ultra boys,dar din pacate din ce am auzit,cred ca lipsa unui sponsor va duce la desfiintarea acestei echipe.eu unul cred ca ar fi pacat pt acesti copii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.