O lecție de ambiție și dăruire: CSS Bacău – VCM LPS Piatra Neamț 3:1 (21, -22, 11, 18)


Voleibaliștii de la CSS Bacău au avut un meci foarte greu duminică, pe teren propriu, în etapa a II-a a campionatului juniorilor. Adversară le-a fost VCM LPS Piatra Neamț, echipă cu mai mulți jucători de lot național ori care evoluează chiar în prima ligă a seniorilor. De altfel, pietrenii au intrat cam ”pe vârfuri” în sala Colegiului ”Vasile Alecsandri”, închipuindu-și probabil că simpla prezență le va aduce și victoria. S-au înșelat amarnic, fiindcă elevii lui Eusebiu Țurcanu i-au luat tare și au câștigat primul set la 21. Oaspeții au revenit și au egalat situația la seturi, iar în setul al treilea am asistat la o senzațională serie de servicii ale băcăuanului Remus Bucă, datorită cărora gazdele au condus la un moment dat cu 16-3! Nici în setul al patrulea voleibaliștii de la CSS Bacău nu s-au lăsat impresionați de cartea de vizită ori de talia adversarilor, și-au văzut conștiincioși de joc și au obținut o victorie nesperat de clară, dar absolut meritată.

Din păcate pentru el, antrenorul oaspeților a reușit să cadă în ridicol la final, dictându-i căpitanului echipei sale câteva obiecțiuni pe care să le înscrie în raportul de joc, printre care faptul că nu au existat arbitri de linie ori că jucătorii echipei băcăuane ar fi depășit linia terenului la serviciile din săritură. O atitudine total neprofesionistă a lui Aurel Cazacu, în condițiile în care pietrenii au fost depășiți clar la toate capitolele, ba mai mult, în ultimul set, arbitrul principal le-a făcut și două puncte cadou, încercând să-i reintroducă în joc.

CSS Bacău: Remus Bucă, Andrei Sărăcuțu, Dan Bitire, Dragoș Bontea, Cosmin Matei, Codrin Cernov, Rareș Popa, Ciprian Grigore.

11 comentarii la „O lecție de ambiție și dăruire: CSS Bacău – VCM LPS Piatra Neamț 3:1 (21, -22, 11, 18)”

      1. Adevarul e ca ati jucat bine dar nu indeajuns
        Din pacate azi am luat bataie cu 3-1 de la Falticeni deci s-ar putea sa ajungem ca toate cele trei echipe sa fie lpe acelasi loc:))

  1. mai „J”…sigur esti un jucator, trebuie sa stiti sa si pierdeti…Bacaul a fost MULT peste voi…au jucat ca o echipa.Bafta pe viitor.

    1. Cred ca stiu sa pierd. Odata si odata toata lumea pierde. Nu au fost cu MULT peste noi,hai sa nu exageram. Daca nu era serviciul ala (foarte bun,recunosc) nu cred ca soarta meciului era aceiasi. Oricum,bravo la baieti.

  2. Conditiile de joc au fost foarte proaste, tusieri nu au fost sala a fost cu o podea foarte aiurea, o scandura mai jos si una mai sus imi era friga sa fac si plonjoane ca ma lovesc in ele naibii, fileul a fost prea jos. Si recunosc ca au fost peste noi, dar vine returul. La noi la Piatra, o sa ii batem de nu o sa stie pe unde sa iasa din sala. Le doresc bafta baietilor pana atuncea, si ii felicit pentru victoria obtinuta.

Dă-i un răspuns lui Vlad Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.