Avancronică: CSM Bacău – Oțelul Galați (sâmbătă, ora 10)


După ce a obținut prima victorie a sezonului pe malul mării, CSM Bacău revine acasă pentru un meci cu o echipă de la Dunăre. Oțelul Galați a început campionatul în trombă, cu trei victorii din tot atâtea meciuri și cu siguranță că vine la Bacău pentru cea de-a patra. De partea cealaltă, băcăuanele au un moral foarte bun după succesul obținut la Constanța în condiții foarte vitrege, dar care poate și trebuie să aducă acel declic așteptat de toată lumea, odată cu doza de încredere atât de importantă pentru evoluția echipei.
Avem convingerea că gruparea băcăuană are valoarea și puterea de a obține a doua victorie consecutivă, în fața unei echipe care, deși participă în Cupa Cupelor, nu este una de speriat. Partida CSM Bacău – Oțelul Galați va fi arbitrată de maramureșenii Ionuţ Marta şi Ştefan Hendrea, care revin după numai două săptămâni în Bacău, cei doi arbitrând meciul dintre Știința MD Bacău și Potaissa Turda.

Celelalte meciuri ale etapei a IV-a din Liga Națională la handbal feminin: SCM Craiova – U Jolidon Cluj, CSM București – Oltchim Rm. Vâlcea, Corona Brașov – HCM Roman, HC Zalău – Neptun Constanța, Dunărea Brăila – CSM Ploiești și HCM Baia Mare – CSM Cetate Deva.

6 comentarii la „Avancronică: CSM Bacău – Oțelul Galați (sâmbătă, ora 10)”

    1. Lipsa celor 7 ani de acasa si limbajul de cartier supara. La matale la ziar la fel vorbesti cu colegii ?

      1. ce are limbajul meu nu inteleg, oricum nu am jignit adversarii in schimb matale te-ai hazardat in niste afirmatii lipsite de fair play iar despre deontologia profesionala nu stiu daca ai auzit. nu cred ca am avut onoarea sa ne cunoastem

      2. Singura echipă de speriat în liga feminină e Oltchimul, iar asta nu e o jignire pentru nimeni, e cruda realitate. Oțelul a jucat cu CSM la Bacău și timp de 40 de minute jocul a fost strâns, iar între timp echipa pregătită de Gabi Manea s-a întărit. Alexandrina Soare: ”Pentru mine, o surpriză deosebită a constituit-o echipa din Bacău. Au arătat un joc plăcut, agreabil, pe viteză, semn că antrenorii știu ce au de făcut, iar eu sunt convinsă că vor face o figură foarte frumoasă în Liga Națională.” Cât despre legătura dintre deontologie și faptul că Oțelul nu e o echipă de speriat, e similară cu cea dintre Prefectură și unealta de găurit folosită de cizmari. Și aici încheiem dialogul pe această temă.

  1. HC OTELUL VICTORIEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE, baftă SANDA, IONY, CATA, NICO, PAULA, MANU, ALINA, ROXY, KRIS, CARMEN, RENI, DACI, MARCI, DIDY, DELIA, IULICA, LORE

  2. da, acum m-ai lamurit, vb despre un joc amical in care otelul a folosit tot lotul de jucatoare iar sanda a fost colega cu gabi manea si decl a fost facuta cu bun simt si din complezenta. o sa vedem miine cine se va speria de cine. de marta si hendea ati avut grijă, le e cam foame. baftă miine, aveti nevoie si apropo limbajul meu este unul decent, expresiile cu bita in balta sau cu secretiile nazale in fasole se utilizeaza des

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.