Derby-ul erorilor: CSM Bacău – HC Vaslui 27-25 (14-12)


Înainte de orice alte considerații, trebuie subliniat un lucru: dacă cele două echipe își imaginează că, jucând handbalul pe care l-am văzut joi, vor putea promova vreodată în Liga Națională, atunci se îmbată cu apă chioară. Derby-ul etapei a III-a din Divizia A la handbal masculin a fost unul de slabă factură, cu nenumărate greșeli ale handbaliștilor celor două formații, dar și ale celor doi arbitri, depășiți de situație în cele mai multe momente ale jocului.

După cum spunea și antrenorul Sebastian Hagiu la final, a fost meciul portarilor, iar dacă CSM Bacău a câștigat, principalul merit îi aparține lui Valeriu Erhan, care și-a închis poarta în ultimele minute. Cât privește prestația liniei de 9 metri băcăuane, aceasta a fost absolut jenantă și se pare că unora din cei care au luat titlul sezonul trecut la juniori li s-a cam urcat la cap. De asemenea, handbaliștii băcăuani au ratat nu mai puțin de 6 aruncări de la 7 metri, mult prea multe pentru un meci cu miză. În afara portarilor, contraatacurile rapide ”le-au scos” pe gazde, la acest capitol Bulov fiind remarcabil.

De partea cealaltă, Vasluiul a trăit mai bine de jumătate de meci prin intervențiile portarului titular (din păcate, goal-keeperii oaspeți nu au purtat numere pe tricouri) și prin realizările personale ale lui Caciuc, luat om la om abia în minutul 35. În rest, oaspeții s-au bazat foarte mult pe acțiuni personale în fața unei defensive prin care s-a pătruns în dese rânduri cu mare ușurință.

Cât despre prestația arbitrilor mureșeni Nacu și Rucoi, cei doi au fost absolut jenanți. De la greșeli tehnice elementare nesancționate, până la cele două eliminări dictate cu multă ușurință pe final împotriva vasluienilor, prestația fluierașilor a fost sub nota de trecere. De altfel, e de neînțeles o asemenea delegare la un meci despre care se știa că va fi încins, în condițiile în care, la feminin, sâmbăta trecută la meciul Știința – HCF Piatra Neamț au arbitrat buzoienii Pavel și State.

Nu putem încheia fără a acorda nota maximă elevilor de la Colegiul ”N.V. Karpen”, prezenți în număr foarte mare la sală, aceștia încurajându-i cu căldură pe handbaliștii băcăuani pe toată durata partidei.

CSM Bacău: Grigoraș, Erhan – Bulov 7, Tărâță 6, M. Bujor 3, Carali 3, Zacaciurin 3, Zvanciuc 2, Vartic 2, Macovchin 1, Rață, Beleaev, Folescu.

HC Vaslui: Vasiliu, Pleșca – Caciuc 8, Arbone 4, Petraru 4, Soare 4, Musteață 2, Stan 2, Moldovanu 1, Tucaliuc, Băhnăreanu, Cobuz, Anton, Barac.

7 comentarii la „Derby-ul erorilor: CSM Bacău – HC Vaslui 27-25 (14-12)”

  1. trebuie sa recunoastem ca arbitrii au tras cu noi vizibil…dar asa a fost sa fie..”felicitari” ambelor echipe :))

  2. imi pare rau sa zic cu mare regret dar cei doi fluierasi au fost la comanda LA DNA CU VOI impreuna cu voi de la CSM Bacau care ati cotizat

  3. Asa albitraj numai la Bacau se poate,hot,hotii,hotie,rusine handbalului,rusine arbitrajului,rusine observatorului,rusine antrenorilor,rusine lui w.stancescu,rusine lui gatu,rusine handbalului romanesc,rusine sportului,rusine prgresului handbalului romanesc.
    Jos hotia din sportul romanesc,sesizare DNA,INTRA-TI SI IN ARBITRII DIN HANDBAL CA SE SPALA SI AICI BANI NEGRI,VINE CAMPANIA ELECTORALA SI TRBUIE CINEVA SA SEMNEZE NISTE STATE DE PLATA,SARACII MOLDOVENI SI-AU GASIT NASUL .

  4. VASLUENII AU JUCAT FOARTE MURDAR.CU PUMNII IN NAS.JOACA BOXUL, NU HANDBALL.ASTA SE REPETA FIECARE DATA..BAETII NAU SIMTI DE SOVESTE…SI ARBITRII SA FACUT CA NU VAD NIMIC.RUSINE VASLUI, RUSINE.VA DORESC NUMAI SANATATE, SI SPOR LA BOXING…

Dă-i un răspuns lui coty Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.