Gheorghe Poenaru: „A fost un meci specific cupei şi calificarea Braşovului este meritată. Noi am încercat să oferim un spectacol plăcut şi cred că am reuşit. S-a văzut că nu am făcut antijoc, ce am arătat în meciul cu Braşovul a fost frumos iar eu sînt mulţumit, mai ales că am început meciul cu doar patru titulari în teren. Chiar şi aşa, am avut şi noi ocazii de a marca, însă din păcate în reprizele de prelungire am primit gol repede şi nu am mai putut întoarce rezultatul. Eu sunt mulţumit de jocul băieţilor şi sper să aibă astfel de prestaţii bune şi în campionat.“
Daniel Isăilă: ”Importantă este calificarea, însă e păcat că ne-am făcut singuri viaţa grea. Am avut ocazii de a înscrie şi în cele 90 de minute regulamentare, însă nu a fost să fie şi am ajuns să jucăm 120 de minute. Aşa se întâmplă cu echipele aşa zis mai slab cotate, care dau totul cînd joacă în compania unei echipa din prima ligă. În acest moment, obiectivul nostru numărul unu este să reuşim să recuperăm jucătorii pentru că ne aşteaptă un joc extrem de greu la Chiajna.”
Foto Daniel Isăilă: adevarul.ro.