Marius Bondar: ”Nu le-am dat nicio șansă”


Unul dintre cei mai buni jucători ai Științei în victoria de la Cluj-Napoca a fost Marius Bondar, autor a 7 goluri. Extrem de bucuros pentru rezultatul obținut, extrema dreaptă a echipei băcăuane ne-a declarat: ”Ne-am așteptat să avem un meci greu dar, datorită faptului că am reușit să ne mobilizăm exemplar, am dominat meciul de la cap la coadă și nu le-am dat adversarilor noștri nicio șansă. I-am dominat pe clujeni categoric pe faza de apărare, în timp ce contraatacul și faza a doua au mers foarte bine. Am marcat foarte multe goluri pe repunere, faza a doua și contraatac.”

Rugat să comenteze surprizele etapei, Marius Bondar a precizat: ”Despre CSM București pot să spun că nu e o echipă care să emită pretenții la podium. Ei au avut o scânteie la începutul pregătirilor și rămâne de văzut dacă acea scânteie va rămâne aprinsă sau nu. Cât privește victoria Reșiței în fața Odorheiului, eram sigur că se vor mobiliza după o primă etapă dezamăgitoare. Despre echipa din Odorhei nu vreau să comentez, însă pe noi ne bucură acest rezultat.”

În final, l-am întrebat pe handbalistul Științei dacă există riscul ca, după o victorie categorică precum cea de la Cluj-Napoca, să intervină o relaxare în meciul următor de acasă, cu o nou-promovată. ”Nici nu se pune problema. Noi abordăm fiecare meci la victorie și ne-am propus ca, în acest campionat, să ne privim fiecare adversar cu maximă seriozitate, indiferent că e vorba de Turda sau de Constanța. Vom juca mereu cu gândul la victorie. Avem un lot a cărui valoare ne poate permite să obținem rezultatele scontate”, a spus Marius Bondar.

2 comentarii la „Marius Bondar: ”Nu le-am dat nicio șansă””

  1. Cel mai bun jucator pe care l-a avut Stiinta vreodata !!!!! O sa imi fie dor de meciurile formatiei si vreau sa ii urez lui Marius mult succes si o sa incerc sa mai ajung si pe la sala din octombrie!!!!
    VICTORIE DUMINICA!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.