Eliodor Voica: ”Vom avea un meci foarte dificil, nu se poate compara cu cel din luna mai”


Duminică, de la 12.30, Știința Municipal Dedeman Bacău își începe parcursul într-o nouă ediție a Ligii Naționale de handbal masculin cu un meci pe teren propriu, împotriva echipei Energia Pandurii Tg. Jiu. Cele două formații s-au întâlnit în luna mai la Bacău, atunci când Știința s-a impus cu 32-26. Antrenorul Eliodor Voica este de părere că datele problemei vor fi altele în partida de duminică: ”Acum, asistăm la debutul de campionat și observăm că surprizele nu întârzie să apară. Echipa din Târgu Jiu este cunoscută ca una ambițioasă, care are, deopotrivă, jucători tineri și experimentați. Chiar dacă au avut parte de câteva plecări, asta nu înseamnă că ei vor ceda. Consider că meciul de duminică va fi foarte dificil, pe care nu-l putem compara nicidecum cu cel din luna mai.”
În ce privește gândurile cu care gruparea băcăuană startul sezonului, tehnicianul Științei a fost concis: ”Abordăm debutul de campionat cu gândul de a ne face datoria și de a avea satisfacția muncii depuse.”
Referitor la obiectivul pentru sezonul 2011-2012, Eliodor Voica a spus: ”Obiectivul nostru rămâne în continuare același, adică un obiectiv care să onoreze echipa și oamenii care investesc în ea. Ocuparea unui loc de cupă europeană reprezintă, după părerea mea, un obiectiv destul de echilibrat.”
Echipa băcăuană nu are probleme medicale înaintea debutului, singura dilemă a antrenorului fiind alegerea celor 16 handbaliști care să fie înscriși pe raportul de joc. ”Asta să rămână problema mea, ar fi un lucru mult prea simplu”, a precizat antrenorul principal al Științei.

2 comentarii la „Eliodor Voica: ”Vom avea un meci foarte dificil, nu se poate compara cu cel din luna mai””

  1. Obiectivul nu era o medalie??? S-a pus problema unui loc trei In ultimul timp sau dupa un loc sase e mai aproape un patrusau cinci.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.