Asociația Internațională de Box Amator (AIBA) a comunicat marți că Federația Română de Box a fost dezafiliată, cu toate efectele ce decurg din această decizie. Hotărârea privind excluderea va fi ratificată la Congresul AIBA din 24 septembrie, însă pugiliștii români nu vor mai avea dreptul să participe la competițiile organizate sub egida AIBA. ”AIBA a trimis Comitetului Olimpic Român o scrisoare prin care i se aduce la cunoștință excluderea Federației Române de Box. În consecință, boxerii și antrenorii români nu vor putea participa la Campionatele Mondiale”, a precizat Directorul de Comunicare al AIBA, Sébastien Gillot, pentru site-ul nostru.
În perioada 22 septembrie – 10 octombrie, vor avea loc în Azerbaidjan Campionatele Mondiale de Box, dar pugiliștii din țara noastră, printre care se numără mai mulți sportivi legitimați la clubul CSM Bacău 2010, nu vor lua parte la această competiție, care va constitui și criteriu de calificare pentru Olimpiada de anul viitor.
Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, este de mai mult timp în conflict cu forul mondial, el fiind suspendat de AIBA pe o perioadă de 5 ani. Deși AIBA solicitase organizarea de alegeri în boxul românesc până pe 31 august, acestea vor avea loc tocmai pe 28 octombrie.
Dacă Obreja va fi schimbat, iar AIBA va reveni asupra deciziei de excludere, boxerii români vor mai avea o șansă de a merge la Jocurile Olimpice, în situația în care vor participa la turneul de calificare ce va avea loc la începutul anului viitor.