Haideți, fetelor, cu dreptul ! (CSM Cetate Deva – CSM Bacău, sâmbătă, ora 19)


Iată că pentru noua echipă de handbal feminin a Bacăului a venit și momentul debutului în prima ligă. CSM Bacău va juca în deplasare în prima rundă, împotriva unui adversar care nu face parte din plutonul fruntaș al campionatului, CSM Cetate Deva. Chiar dacă în turneele de verificare echipa băcăuană nu și-a învins niciuna din viitoarele colege de Liga Națională, trupa pregătită de Gabriela Manea și Adi Brezan are puterea de a se impune la Deva. CSM Bacău are în componență jucătoare cu experiență în prima ligă, dar și internațională, acestea fiind cele care vor trebui să le tragă după ele pe colegele lor mai tinere. După cum spunea și antrenoarea Gabriela Manea, această echipă are nevoie de o victorie pentru a căpăta încredere în propriile forțe, iar meciul de la Deva e o ocazie numai bună pentru așa ceva.
Partida CSM Cetate Deva – CSM Bacău va fi arbitrată de un cuplu bucureștean, alcătuit din Doru Manea și Radu Iliescu.

În primul meci al campionatului, Oltchim Rm. Vâlcea s-a impus la Roman cu 28-27, însă cu largul concurs al arbitrelor Anton și Năstase. Celelalte partide ale rundei inaugurale vor avea loc sâmbătă, după următorul program: Dunărea Brăila – SCM Craiova, HCM Baia Mare – HC Zalău, CSM Ploiești – Corona Brașov, Univ. Neptun Constanța – CSM București și Oțelul Galați – U Jolidon Cluj.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.