Daniel Scânteie: „Mergem la București cu gândul la cele trei puncte”


În cadrul conferinței ce a precedat meciul de sâmbătă, împotriva celor de la Dinamo II, președintele FCM Bacău, Daniel Scânteie, a precizat faptul că fotbaliștii pregătiți de Gheorghe Poenaru privesc spre partida cu bucureștenii cu un moral ridicat. „Jucătorii vin cu moralul ridicat după calificarea în faza următoare a Cupei României, astfel că mergem la București sperând să obținem cele trei puncte. Deși în fotbal există riscul ca după un joc bun să urmeze altul mai puțin bun eu sper ca jucătorii să fi învățat din greșelile ultimului meci, având în vedere că  sâmbătă vor avea o șansă în plus de a se face remarcați„a declarat Daniel Scânteie.

În altă ordine de idei, în urma meciului de la Breaza, din Cupa României, staff-ul tehnic al galben-albaștrilor a decis renunțarea la serviciile mijlocașului Valentin Menghia. Iată ce a declarat președintele Daniel Scânteie: „Antrenorul Gheorghe Poenaru mi-a comunicat faptul că renunță la serviciile mijlocașului Vali Menghia. Astfel, împreună cu acesta, am decis rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Totodată i-am transmis să-și păstreze moralul ridicat fiindcă își va găsi cu siguranță locul în cadrul altei echipe, dacă nu a reușit aici.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.