Meciul portarilor: CSM București-Dinamo Brașov 33-28 (11-13)


Primul meci al celei de-a doua zile a Cupei Municipiului Bacău a fost mult mai echilibrat decât precedentele. Astfel, echipa care a produs surpriza în prima zi, învingând clar gazdele turneului, CSM București, a întâlnit echipa care nu avea nicio victorie și poarta plină de goluri, Dinamo Brașov. Meciul a început echilibrat, cu ambele echipe succedându-se la conducere, până în minutul 20 când dinamoviștii au revenit de la 6-5 ducând scorul la 10-6 în favoarea lor. Însă actorii principali ai acestui meci au fost portarii ambelor echipe unde Irimuș, dar mai ales Marocico au avut momente când blocau orice minge care se îndrepta spre poarta lor. Handbaliștii pregătiți de Ionel Ene au reușit să conserve avantajul pe care l-au obținut întrând în avantaj și la pauză, scor 13-11. Însă primele minute ale reprizei a doua aveau să fie hotărâtoare pentru soarta partidei: eliminarea lui Capotă din minutul 36 coroborată cu explozia în joc a lui Dragnea, au dus la egalarea situației pe tabelă. Mai mult bucureștenii au reușit chiar să întoarcă scorul în favoarea lor, când de la 19-19 în minutul 40, punctat de trei ori prin R.Răpciugă și Mironescu desprinzându-se definitiv de adversarii lor. Din acest moment jocul a curs într-o singură direcție, în ciuda continuității în evoluție a portarilor celor două echipe.

CSM București: Irimuș 8 interv. , Pop 8 – Mironescu 8, Dragnea 8, R.Răpciugă 4, Stăncioiu 4, Soare 2, Cristescu 2, M.Răpciugă 2, Pătru 2,Fotache 1, Stoica, Daninfeld. Antrenor: Robert Licu.

Dinamo Brașov: Marocico 16, Drenceanu 1, Botaș – Dumitru 6, D.Vasile 6, Băluț 3, Capotă 3, M.Vasile 3, Marinescu 2, Scripnic 2, Dedu 2, Purcărea 1, Ganea, Cârstea. Antrenor: Ionel Ene.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.