Parfum de umilință: Știința MD Bacău – CSM București 20-28 (12-16)


Ciudate metamorfoze au suferit cele două echipe după partidele de vineri dimineață. După ce campioana a măturat cu ei pe jos, elevii lui Robert Licu au ținut să arate că alta le e valoarea, în timp ce Știința a jucat ceva ce n-a înțeles nimeni. Eliodor Voica a ținut să înceapă meciul cu formula din repriza secundă a jocului cu Dinamo, iar în minutul 15 CSM conducea cu 10-4. S-au schimbat interii, s-a schimbat și centrul (apropo, Bogdan Voica este străin de acest post), apoi pivotul, însă revirimentul nu s-a produs. Pur și simplu, handbaliștii băcăuani au fost neputincioși în fața unei apărări agresive la limita regulamentului și care a studiat, se pare, și puțin teatru, dar ăsta e meritul lor. Iar atunci când gazdele au trecut, cu chiu cu vai, de apărare, s-au izbit de parapetul numit Irimuș, aflat într-o formă de zile mari, el parând și 4 aruncări de la 7 metri. Și fiindcă a venit vorba de ele, Știința începe să aibă o problemă mare la acest capitol, din moment ce s-au ratat 8 asemenea aruncări în două meciuri. Una peste alta, ai noștri n-au jucat nimic, iar rezultatul a fost pe măsură. Opt goluri înscrise într-o repriză în fața unei echipe de mijlocul clasamentului înseamnă că lucrurile nu stau tocmai bine.
Bineînțeles că e vorba doar de un meci amical și poate că e mai bine că acest duș rece a venit acum, decât să ne îmbătăm cu victorii în pregătiri, pentru ca în campionat să clacăm. Îi rămâne lui Eliodor Voica sarcina să efectueze corecturile de rigoare, pentru ca angrenajul pe care-l ghidonează să se prezinte la parametri optimi peste o lună. Iar când spunem corecturi, ne referim strict la jocul echipei sale, nu și la întrebările pe care le primește după meciuri.

Știința Bacău: Tamaș, Laufceac, Tevzadze – B. Voica 4, Kurilenko 3, G. Bujor 3, Iancu 2, Păunică 2, Rotaru 2, Ghiță 1, Iacob 1, Ramba 1, Gurkovsky 1, Dospinescu, Bondar, Manea, Grigoraș.

CSM București: Irimuș, Pop – Stoica 7, Pătru 5, Mironescu 4, Dragnea 4, Stăncioiu 3, Cristescu 3, Daninfeld 1, R. Răpciugă 1, Fotache, Soare, Miroiu, M. Răpciugă.

5 comentarii la „Parfum de umilință: Știința MD Bacău – CSM București 20-28 (12-16)”

  1. Cand a venit d-l Voica era de munca. Echipa era pe locul 4. A muncit mult si a terminat pe 6 si penibil la cupa romaniei. A ramas singur, a adus fratele si munceste si Mai mult. Ne-a batut Csm . Se pare ca munceste degeaba.

  2. Asa ne trebuie daca antrenorul face numai experimente… Pleaca Mai repede la nationala sa-ti Bati joc de o Tara intreaga nu numai de bacauani

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.