Greșeli și goluri pe bandă rulantă: HCM Constanța – Dinamo Brașov 45-29(20-14)


După ce, în al doilea meci al turneului, brașovenii au fost învinși conform calculelor hârtiei, de către băcăuani la o diferență de zece goluri, acum aceștia au avut ocazia să își mai salveze reputația. Adversarul le-a fost însă unul peste puterile lor, și anume campioana HCM Constanța, jucătorii pregătiți de Ionel Ene și Sebastian Bota reușind să țină pasul cu adversarii lor doar în primele zece minute ale meciului (2-2 min.3, 5-3 min.7, 7-5 min.10). Trebuie menționat însă că această evoluție a scorului s-a datorat în mare parte ratărilor exasperante ale ambelor echipe din situații excelente, greșelilor de prindere și pasare a mingii dar și paradelor excepționale ale portarilor. De altfel, au fost contabilizate nu mai puțin de 24 de intervenții ale portarilor ce au evoluat între buturile echipelor proprii. Întorcându-ne la meci, treptat handbaliștii brașoveni au început să cadă, dându-le posibilitatea mult mai experimentaților adversari să se desprindă decisiv, chiar dacă scorul la pauză părea unul în limitele normalului. În repriza a doua, handbaliștii brașoveni au continuat seria greșelilor copilărești, motiv pentru adversarii lor să execute și anumite scheme de joc mai pretențioase, asemenea aerienei duble finalizate însă in bară de Csepreghi. Elevii lui Ion Crăciun și-au adjudecat și a doua victorie la turneul băcăuan, realizând și un golaveraj impresionant cu 85 de goluri marcate și 50 primite.

HCM Constanța: Stănescu, Șelaru, Popescu – Csepreghi 7, Ghionea 5, Onyejekwe 5, Mocanu 4, Irimescu 4, Toma 4, Buricea 4, Șimicu 3, Stamate 3, Riganas 3, Stavrositu 1, Hagiu 1,Criciotoiu 1, Sabou, Adzic.  Antrenor: Ion Crăciun.

Dinamo Brașov: Marocico, Botaș, Drenceanu – Capotă 7, Dumitru 6,  D.Vasile 4, M. Vasile 4, Cârstea 2, Bosneac 2,  Băluț 2, Marinescu 1, Cojocea 1, Purcărea. Antrenor: Ionel Ene.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.