Robert Licu (CSM Bucureşti): “Turneul nu are o mare importanţă, ci e unul în care ne verificăm forţele înaintea campionatului. Important este moralul echipei, chiar dacă nu este niciun punct în joc, trebuie să lupte şi să aibă atitutide, asta e cel mai important pentru mine. Ne propunem să scăpăm de la retrogradare, fiindcă anul acesta vor cădea patru echipe. Vrem să o luăm treptat, uşor, uşor ,să formăm o echipă competitivă, dar nu din primul an. Dimineaţă am început bine meciul, dar ne lipsesc aceste meciuri foarte puternice cu echipe de talie internaţională, de aceea jucătorii s-au speriat şi după câteva minute au cedat psihic. “
Eliodor Voica(Ştiinţa Bacău): “Din punctul meu de vedere, consider că este un turneu util şi un test în care ne putem evalua potenţialul. Aş vrea să felicit echipa CSM-ului, care astăzi a facut un meci bun şi a reuşit să învingă. Noi mai avem foarte mult de lucru, avem foarte multe probleme la capitolul integrare, dar mai avem timp pentru a repara greşelile care sunt evidente. În acest moment se pot găsi multe scuze şi eu cred că este util să remediem cât se poate de rapid greşelile care sunt inerente. Pot spune că înfrângerea aceasta nu ne onorează, ci dimpotrivă, dar privind lucrurile din alt punct de vedere, este un semnal de alarmă. “
Iacob si Manea au fost doua miinimoarte in meciul asta. Bogdan Voica n-are nici o treaba cu postul de centru (pe care ar fi fost foarte bine daca se concretiza trasferul lui Dragnea).