Konstantin Kurilenko: ”M-am adaptat repede la Știința Bacău”


Una din principalele guri de foc ale Științei Municipal Dedeman Bacău în sezonul următor va fi interul stânga ucrainean Konstantin Kurilenko. În vârstă de 31 de ani, el a început handbalul în orașul natal, Zaporoje, la echipa ZAS (care a devenit ulterior Motor), după care, la seniori, a evoluat, pe rând, la Tavria (OLKOM) Militopol, Politechnyk Donețk, Meshkov Brest (Belarus) și JD Arrate (Spania). Kostya, cum îl strigă colegii, întregește legiunea ucraineană de la echipele din Bacău, fiind al cincilea, după colegul Gurkovsky, voleibalista Vika Polishchuk și handbalistele de la CSM, Natașa Parkhomenko și Irina Shutska. Iată interviul pe care Konstantin Kurilenko l-a acordat Bacăului Sportiv, cu Shota Tevzadze pe post de translator.

Rep.: Cum ai ajuns la Știința Bacău ?

Konstantin Kurilenko: La recomandarea impresarului meu. De asemenea, am discutat cu Evgheni Gurkovsky și am înțeles că lucrurile sunt serioase aici.

Rep.: Cum a fost experiența de un an în Spania ?

K.K.: Una foarte bună, foarte interesantă, într-un campionat mult mai puternic decât cel din Belarus, de unde veneam eu. Acolo toate jocurile sunt de maximă intensitate și e posibil oricând ca o echipă din subsolul clasamentului să o învingă pe una dintre fruntașe (aici intervine Shota – ”stai liniștit, că așa e și aici”). De asemenea, mi-a plăcut faptul că în Spania se joacă un handbal bazat foarte mult pe tehnică.

Rep.: Dintre meciurile pe care le-ai jucat în Champions League, care îți vine primul în minte ?

K.K.: Vreau să spun că într-un an am fost în grupă cu THW Kiel și în următorul cu Ciudad Real și ambele echipe au cucerit trofeul în sezoanele respective. Meciul care m-a impresionat cel mai mult a fost cel de la Kiel, acolo unde am jucat într-o sală imensă, cu o atmosferă deosebită și împotriva unor adversari precum Karabatic, Lovgren, Andersson, Fritz și alții.

Rep.: Cum îți place la noua ta echipă ?

K.K.: Sunt mulțumit, mi-e bine aici. M-am adaptat foarte repede și pentru că am găsit vorbitori de rusă, dar eu vorbesc și spaniola, care e asemănătoare cu limba română, deci pot comunica destul de ușor. Îmi place și colectivul pe care l-am găsit aici, așadar până acum pot să spun că totul e bine.

Rep.: Cum ți se pare limba română, îți va fi greu s-o înveți ?

K.K.: Nu, datorită faptului că se aseamănă cu spaniola. Eu deja o înțeleg destul de bine și cred că-mi va fi relativ ușor s-o învăț.

Rep.: Cum ți s-a părut cantonamentul ?

K.K.: Pregătirea pe care am făcut-o aici a fost mai puțin intensă decât cea pe care am făcut-o în Spania, dar comparabilă cu cea pe care am făcut-o în Belarus. Probabil, aceste diferențe au existat și din cauza obiectivelor diferite – în Belarus ne pregăteam să jucăm în Champions League, iar în Spania obiectivul a fost evitarea retrogradării.

Rep.: Ce-ți propui pentru viitorul sezon, câte goluri vrei să înscrii ? (sosit între timp la locul interviului, Gurkovsky exclamă: ”300 de goluri trebuie să dai, dacă în Spania ai dat 130!” Pe fază, Kurilenko a răspuns: ”Dar cine mă crezi, Rutenka ?”)

K.K.: Pentru mine e important ca echipa să câștige, nu cât voi marca eu. Sper să-mi ajut colegii cât voi putea de mult și, ca să vă răspund la întrebare, îmi propun să înscriu în fiecare meci. Îi asigur pe toți suporterii echipei că, atât timp cât voi juca aici, voi da tot ce am mai bun.

Un comentariu la „Konstantin Kurilenko: ”M-am adaptat repede la Știința Bacău””

  1. Costica,bine ai venit la Stiinta! Asteptam de la tine cat mai multe goluri si impreuna cu baietii sa duceti echipa in Europa!

Dă-i un răspuns lui codrin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.