De la Liga Asobal, la Știința MD Bacău


Surpriza pregătită de conducerea Științei pentru reunirea lotului a fost constituită de prezența ucraineanului Konstantin Kurilenko, venit de la echipa JD Arrate, antepenultima clasată din precedenta ediție a Ligii Asobal, prima divizie a handbalului masculin spaniol. Kurilenko a evoluat doar în precedentul sezon la gruparea spaniolă, acolo unde a fost titular pe postul de inter stânga. Înainte de pasul în Liga Asobal, Kurilenko a cunoscut consacrarea la echipa de club din Belarus, HC Meshkov Brest, cu care a bifat șapte prezențe consecutive în cupele europene, inclusiv în grupele Champions League.
Conform propriilor spuse, handbalistul ucrainean poate evolua pe toată linia de 9 metri. Konstantin Kurilenko are 31 de ani, pe care i-a împlinit duminică, 193 de centimetri și se află în probe, antrenorul Eliodor Voica exprimându-și speranța că-l va avea cât mai mult timp la dispoziție pentru a se edifica asupra valorii sale. Judecând după cartea sa de vizită, singurul lucru care ar împiedica transferul ucraineanului la Știința, în afara unor eventuale probleme medicale, ar fi doar latura financiară.

Un comentariu la „De la Liga Asobal, la Știința MD Bacău”

Dă-i un răspuns lui madsig Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.