Bogdan Voica: ”Vreau să-i familiarizez pe băieți cu modul de lucru al fratelui meu”


Proaspăta achiziție a celor de la Știința Municipal Dedeman Bacău, Bogdan Voica, a acordat primul său interviu în calitate de echipier al formației băcăuane.
Rep.: De ce ai ales să vii la Bacău ?

Bogdan Voica: Pentru că am înțeles că aici se cere și se vrea performanță, cel puțin în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Fără să o luați ca o laudă de sine, pot să spun că sunt învățat cu ce se cere de la marea performanță, fiindcă provin de la un club unde, cu excepția ultimilor doi ani, s-a cerut întotdeauna performanță.

Rep.: Ce știi despre noii tăi colegi ?

B.V.: Pe majoritatea băieților îi cunosc și sper să ne înțelegem bine în continuare și să facem să sune bine viitorul echipei Știința Bacău.

Rep.: Crezi că vă veți putea lupta pentru un loc de cupă europeană ?

B.V.: Păi, odată ce acesta e obiectivul, mă gândesc că va fi foarte ușor să luptăm pentru asta și eu zic că e un obiectiv de atins, fiindcă avem un lot valoros.

Rep.: Pentru ce posturi ai venit să joci la Știința ?

B.V.: Nu am un post-țintă pentru că, după cum probabil v-ați dat seama, handbalul nu mai e cel specializat pe posturi, adică nu mai e jucătorul și postul. Profilul jucătorului de handbal s-a schimbat în ziua de azi și, cu cât te poți prezenta mai bine pe mai multe posturi, cu atât e mai bine pentru tine și pentru echipă. Deci, un post sigur n-o să am, deoarece eu pot juca pe mai multe posturi, lucru care ar putea fi oarecum în avantajul meu.

Rep.: Cum crezi că va decurge colaborarea cu Eliodor Voica, ținând cont de faptul că e fratele tău ?

B.V.: Sunt obișnuit cu ceea ce cere el, cu modul lui de lucru și vreau să aduc asta în avantajul meu, dar și să-i familiarizez pe băieți cu modul lui de lucru și de pregătire.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.