Handbalistele de la CSM Bacău au plecat în cantonament/ Ex-reșițeanca Simona Duță a semnat cu gruparea băcăuană


Duminică dimineață, noua echipă de handbal feminin a Bacăului a plecat spre Poiana Brașov, acolo unde va desfășura, timp de 10 zile, un stagiu de pregătire centralizată. Cum vizita medicală efectuată joi, la București, a arătat rezultate nu tocmai îmbucurătoare la capitolul pregătire fizică, primul antrenament al handbalistelor băcăuane va avea loc chiar duminică după-amiază. Începând de luni, antrenorii Gabriela Manea și Adrian Brezan au programat câte două și, în partea a doua a cantonamentului, chiar câte trei antrenamente pe zi. Iată și lotul care a efectuat deplasarea în cantonamentul de la Poiana Brașov:
Portari: Natalia Parkhomenko, Lia Cristina Sîntămărean.
Extreme dreapta: Ana Maria Simion, Bianca Grigore.
Extreme stânga: Carmen Ilie, Sorina Geapănă.
Linia de 9 metri: Mirela Toma, Ioana Matei, Gabriella Szabo, Radina Krumova, Andreea Trăilă, Monica Amoagdei, Simona Duță.
Pivot: Irina Shutska Sheyenko.
Este foarte probabil ca, pe perioada celor 10 zile petrecute la Poiana Brașov, lotul să mai sufere modificări. Întoarcerea din cantonament este prevăzută pentru 19 iulie, dată după care echipa băcăuană va disputa și primele meciuri amicale.
Ultima noutate din lotul băcăuan este reprezentată de Simona Duță (foto), centru, care a evoluat în stagiunea trecută la Universitatea Reșița, ea semnând duminică dimineață pe două sezoane cu CSM Bacău.

foto: csu-resita.ro

Un comentariu la „Handbalistele de la CSM Bacău au plecat în cantonament/ Ex-reșițeanca Simona Duță a semnat cu gruparea băcăuană”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.