Handbal masculin, Divizia A: Opt transferuri realizate de CSM Bacău


Au rămas mai puțin de două săptămâni până la reunirea lotului divizionarei secunde CSM Bacău, prevăzută pentru 20 iulie. Până atunci, managerul Radu Ababei a semnat contracte cu opt jucători, care vor evolua pentru formația băcăuană în sezonul viitor. Cinci dintre aceștia sunt componenți ai campioanei naționale la juniori I, este vorba de Victor Vartic, Vladimir Carali, Roman Zacaciurin, Maxim Șipulin și Pavel Macovchin. De altfel, cei cinci sunt în vederile naționalei de tineret a României, motiv pentru care nu au mai evoluat pentru Moldova în Open-ul rezervat echipelor europene de juniori, care se desfășoară în Suedia. De asemenea, au mai semnat cu CSM Bacău Bogdan Rață și Eduard Ghenghea (CSS Galați), precum și Mihai Cotinghiu, 19 ani, provenit de la CSS Făgăraș. Alături de aceștia, sunt așteptați să semneze alți șase foști componenți ai Științei MD II Bacău, Valeriu Erhan, Anatoli Bulov, Alexandr Șanin, Alexandr Cebotari, Maxim Anghelov și Maxim Beleaev.
Până la reunire, tânăra grupare băcăuană pregătește și câteva transferuri-surpriză care i-ar putea asigura ”defilarea” în sezonul viitor de Divizia A, programat să înceapă pe 18 septembrie. Reamintim că antrenorul principal al echipei va fi Nicolai Gomeniuc, care va fi secondat de Sebastian Hagiu, fost la LPS Vaslui. Pe 25 iulie, handbaliștii de la CSM Bacău vor efectua vizita medicală la București după care, începând cu 26 iulie, se va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată de 12 zile, la Dărmănești. La aproape o săptămână după încheierea cantonamentului, divizionara secundă băcăuană va participa la Cupa Municipiului Bacău, programată în perioada 12-14 august.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.