Aflate în plină vacanță, noul sezon oficial urmând să debuteze abia în luna octombrie, formațiile din prima ligă au făcut deja primele mișcări pe piața transferurilor. Vicecampioana Știința Bacău a ”punctat” mai mult la capitolul plecări, prin Roxana Iosef, Raluca Purice (ambele la CSM București), Andreea Nițulescu (posibil la SCMU Craiova) și probabil rusoaica Ekaterina Ripnaya. La capitolul sosiri, gruparea băcăuană a reînregimentat-o pe Crina Hossu, care a evoluat în ultimul sezon la Provolei Botoșani. Cu siguranță, însă, că Florin Grapă își va aduce și alte jucătoare, cu care să atace din nou campionatul și Cupa României.
O parte a lotului băcăuan se va reuni pe 4 iulie, urmând ca Știința să se antreneze în formulă completă la începutul lunii august.
UPDATE: Site-ul handbalvolei.ro anunță că Știința Bacău le-a transferat pe Alexandra Sobo (de la Unic Piatra Neamț) și Andreea Ispas (Provolei Botoșani).