Handbal feminin, Liga Națională / CSM Bacău 2010 se reunește pe 4 iulie


Protocolul dintre Știința Bacău și CSM Bacău 2010 a fost semnat și depus la federație, astfel încât CSM va prelua locul Științei în primul eșalon handbalistic feminin. Noua echipă de handbal feminin a Bacăului, care va lua startul în viitoarea ediție a Ligii Naționale, și-a programat reunirea pentru data de 4 iulie urmând ca, trei zile mai târziu, handbalistele să facă vizita medicală la București.
Până atunci, managerul formației CSM Bacău 2010, Gabriel Armanu, muncește pentru a strânge un colectiv de jucătoare cu care echipa băcăuană să se poată clasa în prima jumătate a clasamentului. În prezent, există discuții cu mai multe handbaliste din țară și străinătate, atât de la echipe de top cât și de la cele care au luptat pentru evitarea retrogradării. În privința ”stranierelor”, sunt vizate jucătoare din Ucraina, Rusia și Estonia, unele chiar de lot național.
”Sunt mulțumit de cum au evoluat lucrurile până acum și eu zic că suntem pe un drum bun”, ne-a declarat Gabriel Armanu.
Colectivul tehnic al formației CSM Bacău 2010 va fi 100% băcăuan și va fi anunțat la începutul lunii viitoare.

4 comentarii la „Handbal feminin, Liga Națională / CSM Bacău 2010 se reunește pe 4 iulie”

  1. si totusi, de ce nu se cheama in continuare Stiinta ?

    Altii se judeca pe palmarese si noi avem o castigatoare de cupa europeana, multipla campioana si pur si simplu renuntam la ea ?

    1. Din ce am înțeles, e vorba de inconveniente birocratice, legate de posibilitatea obținerii de fonduri.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.