Ionuț Dragomirescu (CS Căiuți): ”Chiar dacă reprezentăm o localitate mică, am demonstrat o unitate de grup uriașă”


Căpitanul echipei CS Căiuți, autoarea unei victorii istorice la barajul de promovare în Liga a III-a, Ionuț Dragomirescu, era extrem de fericit după victoria în fața celor de la ASA Miercurea Ciuc. Fostul fundaș dreapta al prim-divizionarei FC Onești ne-a declarat: ”Pentru mine, această victorie înseamnă mult de tot, mai ales că eu mă lăsasem de fotbal de vreo 3 ani, dar această victorie mă obligă să mă reapuc. În măsura în care-mi va permite timpul, voi rămâne alături de această echipă cu un sfat, o pasă de gol și cu orice-mi va sta la îndemână. Am arătat astăzi că, deși reprezentăm o localitate mică, unitatea de grup a noastră este una uriașă și iată că am reușit această victorie extraordinară.”
Referitor la joc, căpitanul Căiuților a spus: ”În prima repriză, adversarii au fost peste noi din punct de vedere fizic, dar introducerea foarte inspirată a lui Costeluș Răducan, eroul meciului, a schimbat fața jocului. Odată cu trecerea timpului, adversarii noștri au căzut fizic și, paradoxal, i-am dominat din acest punct de vedere în cele două reprize de prelungiri.”

Un comentariu la „Ionuț Dragomirescu (CS Căiuți): ”Chiar dacă reprezentăm o localitate mică, am demonstrat o unitate de grup uriașă””

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.