Eliodor Voica: ”Cupa e ultimul vagon al trenului nostru”


La finalul ultimului joc din ediția 2010-2011 a Ligii Naționale la handbal masculin, antrenorul principal al Științei Municipal Dedeman Bacău a declarat: ”Eu zic că băieții sunt conștienți de stadiul în care ne aflăm și aș putea chiar să-i felicit pentru modul în care au abordat acest meci, chiar dacă rezultatul final ne-a fost nefavorabil. Însă, 55 de minute am fost în joc, și să nu uităm că am jucat totuși cu vicecampioana României. Cred că am putea lua în seamă și acel plus energetic al nostru, de la minutele 40-45, la 50-55, dar ăsta e un simplu aspect, poate chiar un amănunt.”
Referitor la ultima competiție a sezonului oficial, care va avea loc săptămâna viitoare la Drobeta Turnu-Severin, Eliodor Voica a spus: ”Îmi este neplăcut să vorbesc în momentul de față de cupă, pentru că a trecut un campionat peste acești băieți, iar eu cred că ei sunt extrem de conștienți de faptul că această competiție reprezintă ultimul vagon al trenului nostru.”

Un comentariu la „Eliodor Voica: ”Cupa e ultimul vagon al trenului nostru””

Dă-i un răspuns lui monica Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.