Ștefan Apostol: „Atât timp cât ne-am uitat doar în curtea noastră, am reușit să avem o atitudine pozitivă”

Unul din cei mai experimentați jucători ai galben-albaștrilor și component de bază al echipei, Ștefan Apostol, s-a arătat vizibil mulțumit de faptul că epopeea echipei sale în Liga a III-a a luat sfârșit. Acesta își dorește ca și în etapele rămase de jucat echipa să continue traseul bun de până acum. „Eu cred că nu mai are rost să ne întoarcem în trecut asupra retrogradării. Important este că s-a format o echipă în vara anului trecut cu care s-a început această campanie, campanie pe care, până în această etapă, o consider una reușită. Mai sunt două meciuri, matematic nu este nimic decis, însă consider că în proporție de 99,9% suntem în Liga a II-a. Eu am zis și repet:atât timp cât ne-am uitat doar în curtea noastră, am reușit să avem o atitudine pozitivă și să abordăm toate meciurile la victorie. Cum afirmam și în iarnă, imi doream ca acest retur să fie mai bun decât turul, s-a întâmplat aceasta și sper ca și în următoarele două etape să continuăm pe aceeași traiectorie” a declarat Apostol la puține momente după finalul partidei cu Aerostar.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.