Uros Rapotec:”Dacă am fi evoluat toată partida asemenea reprizei a doua, Știința nu ar fi obținut victoria”

Una din piesele de bază din angrenajul echipei slovene a fost extrema stângă Uros Rapotec. Iată ce a declarat acesta la finele partidei:

Rep.: Uros, cum a fost meciul?

Uros Rapotec: Am avut o primă repriză deloc reușită. Apărarea noastră nu a evoluat așa cum ne-am fi dorit dovadă și golurile primite permițând astfel Științei să se distanțeze la diferența de șapte goluri. După pauză însă ne-am revenit și am inceput să jucăm așa cum știm noi mai bine. Am avut o perioadă de aproximativ 15-20 de minute în care am evoluat așa cum ar fi trebuit să o facem și am reintrat în joc. Apoi au reapărut greșelile astfel că tabela arată o diferență de cinci goluri în favoarea Științei. Suntem fericiți de această calificare!

Rep.:Urmează finala competiției…

U.R.:Asta este o cu totul altă problemă. Mai întâi așteptăm să vedem cine ne va fi adversar.Ceea ce știm sigur este că ne dorim trofeul Challenge Cup.

Rep.: Se poate spune că ați avut și un dram de noroc astăzi?

U.R.: Sunt de acord cu faptul că in prima repriză am jucat foarte prost iar în a doua repriză am jucat aproape de ceea ce știm noi, însă nu cred că poate fi luat în discuție faptul că am avut noroc. Cred că dacă am fi jucat tot meciul asemenea debutului reprizei a doua Știința nu ar fi obținut victoria astăzi.

Rep.: Unde crezi că s-a făcut diferența în acest meci?

U.R.: Publicul a fost arma principală a Științei, iar jucătorii au știut cum să se folosească de acest avantaj pentru a obține un rezultat cât mai bun.

Rep.: Te-ai așteptat la un meci atât de greu?

U.R.: Desigur că m-am așteptat la un meci greu. Însă m-am așteptat la un public și mai numeros decât a fost prezent în sală.

2 comentarii la „Uros Rapotec:”Dacă am fi evoluat toată partida asemenea reprizei a doua, Știința nu ar fi obținut victoria””

  1. uros rapotec uita sa precizeze faptul ca in prima repriza nu stiau nici unde-i mingea nici cu cine joaca. si atmosfera ca la bacau nu stiu daca a vazut in prea multe locuri din lume.dar asa-i mereu-dupa razboi multi viteji se arata.le da mana sa vorbeasca,ii ajuta faptul ca s-au calificat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.