”Cine spune că Challenge Cup e o competiție slabă, habar n-are de handbal”


Vineri, la fix 12.45, conform celor stabilite anterior, Robert Rakar (foto sus), ofițerul de presă al echipei slovene RK Cimos Koper, a venit la hotelul unde eram cazați. De acolo, Robert m-a condus direct la sala ”Bonifika”, locul de disputare a semifinalei de a doua zi. Am descoperit o sală cochetă, cu o capacitate de 2500 de locuri, considerată veche de localnici, deși a fost construită acum 10-11 ani. ”Va trebui să îi fie mărită capacitatea, la anul Koperul va găzdui meciuri ale europenelor de baschet”, spune Robert Rakar. Ieșim pe terasa din fața sălii și povestim. Mai întâi despre Challenge Cup. Îi spun că, în România, unii comentează că ar fi o competiție slabă. Interlocutorul meu replică imediat: ”Cine spune așa ceva, n-are idee despre ce înseamnă handbalul. Am jucat până acum cu echipe din Suedia și Polonia, cu jucători de mare calitate. Trebuia să fi văzut linia de 9 metri a polonezilor, cu o medie de înălțime de peste 2 metri!”
Mergem cu discuția la orașul Koper, unul cu 30.000 de locuitori. Robert Rakar: ”Imaginează-ți că avem aici circa 100 de cluburi sportive. Da, 100! De la badminton, la atletism și handbal, copiii își pot alege ce sport doresc să practice. E o competiție acerbă între cluburi pentru atragerea copiilor și ăsta e un lucru fantastic. Orice copil care merge la sport înseamnă un copil mai puțin pe stradă, acolo unde pericolele pândesc la orice pas.”
Cât privește clubul RK Cimos, acesta are circa 200 de tineri handaliști la grupele de copii și juniori. ”Fiecare membru al staff-ului are o grupă de juniori. Asta e cea mai mare comoară, copiii noștri. De altfel, cel mai ieftin jucător este cel pe care ți-l crești singur”, spune Robert Rakar. În cursul după-amiezii de vineri, am avut ocazia să asistăm la un antrenament al unei grupe de copii de la RK Cimos, condus de unul din membrii staff-ului echipei, chiar persoana care a așteptat delegația băcăuană la aeroport. Am înțeles, atunci, unul din secretele succesului sportivilor din fosta Iugoslavie. Am văzut la micuții handbaliști din Koper nu numai plăcerea de a juca handbal, ci mai ales ambiția și încrâncenarea pozitive, bucuria exteriorizată mereu la maximum la orice acțiune reușită.

Cât privește echipa mare, ofițerul de presă al slovenilor spune că nu se află în Top 30 al cluburilor din Europa (bugetul fiind de circa 1,5 milioane de euro anual – n.n.). Robert Rakar: ”Nu oferim salarii exorbitante, dar există siguranța plății acestora la termen, ceea ce e cel mai important.” Sponsorul echipei este unul dintre cei mai mari producători de componente pentru industria de automobile, care-și are sediul central chiar în Koper.
Vineri după-amiază, Robert a intermediat un interviu cu portarul lui Cimos Koper și al naționalei Serbiei, Darko Stanic (foto jos). Venit cu 20 de minute la sală înaintea antrenamentului, handbalistul sârb a luat loc pe terasa de lângă sala ”Bonifika”, acolo unde și-a comandat un espresso, pe care l-a savurat cu o țigară, la fel ca și colegul său bosniac Bojan Skoko. Acesta din urmă și-a amintit, nu cu foarte mare plăcere, de un meci pe care l-a disputat în 2002 la Bacău, pe vremea când evolua la Partizan Belgrad. Atunci, Fibrex Piatra Neamț îi învingea pe sârbi la 9 goluri în preliminariile Champions League, returul fiind câștigat de Partizan doar la 7 goluri, handbalistul român care i-a rămas în memorie lui Bojan fiind Iulian Alexandru.
Ambii erau foarte optimiști înaintea disputei cu Știința și, parțial, prima manșă le-a dat dreptate. Rămâne ca, la retur, împreună, handbaliști și suporteri, să le creăm o seară de coșmar în Sala sporturilor din Bacău.

4 comentarii la „”Cine spune că Challenge Cup e o competiție slabă, habar n-are de handbal””

  1. cu tot cu ospitalitatea , sala , portarul ,cele 100 de cluburi ale lor….sper ca la bacau noi sa fim cei mai buni!daca era intardevar o mare forta koper astia acolo la ei…meciul se putea transmite pe un amarat de post tv de’al lor!dar stii cum e „vb multa saracia omului!” asa ca pt baietii nostrii de la stiinta ….lasa’ti chat’ul deoparte cu fanii…conturile pe facebook….si ganditi’va ca jucati pt un oras care si’a pus toata baza in voi!FORZA STIINTA!

    1. Sigur, dupa mintea ta, ar trebui sa le confiscam computerele si sa-i inchidem intr-o manastire. HAI STIINTA, in finala !!!

  2. Hai sa fim seriosi! N-avem nicio sansa. Cel mai socant lucru este chestia cu cele 100 de cluburi. Asta inseamna cu adevarat baza de slectie in sport. Cite cluburi sunt in Bacau? Exceptind Zebra, Kremlin si altele… De asta ei sunt departe iar noi mai avem mult, da tare mult, de muncit

Dă-i un răspuns lui unu'altu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.