Florin Grapă a afișat un optimism rezervat după cele două victorii obținute în semifinalele Diviziei A1, cu Unic Piatra Neamț. ”Eu zic că ambele meciuri au fost disputate, chiar dacă scorul poate să spună altceva. Nu ne-a fost deloc ușor, noi ne-am desprins pe finalurile de set. Până la urmă, a fost vorba de serviciu și de preluarea din serviciu, nu-i nicio filozofie, voleiul e simplu, cine servește mai bine face puncte. Una peste alta, au fost două meciuri bune și ambele echipe merită felicitate”, a declarat antrenorul Științei.
Întrebat dacă echipa băcăuană va tranșa calificarea după numai trei meciuri, Florin Grapă a spus: ”Eu îmi doresc foarte mult calificarea, indiferent după câte partide. Dacă va fi după numai trei jocuri, ar fi excepțional, dar nu se știe. În niciun caz, echipa din Piatra Neamț nu va depune armele, fiindcă sunt convins că își dorește să ajungă în finală, deci vom avea meciuri grele, în fața unei săli pline. Nu pot să spun că sunt calificat în finală, îmi este teamă.”