Etapa a XIX-a a Campionatului Judeţean de Minifotbal a demarat cu un meci foarte disputat între FC Zimbru şi FC Spartanii, încheiat surprinzător cu victoria categorică a spartanilor, graţie şi prestaţiei excepţionale a lui Vasile Străuneanu. Astfel, FC Zimbru nu a putut ţine piept revelaţiei acestui retur de campionat, FC Spartanii, care a dat de gustul victoriei şi parcă sunt cu totul altă echipă, mai ales după acest rezultat de 4-8 şi implicit cu cele trei puncte care se duc în vistieria spartanilor.
Un alt meci foarte frumos, jucat între favoritele la podium, a fost cel dintre Nevila Oneşti şi Grafit. Aceştia din urmă au prins o zi de excepţie, datorită şi mobilizării întregului lot pentru acest joc. Din teren nu a lipsit nici Gabi Bojescu care a impus jocul ofensiv al propriei sale echipe şi a susţinut o viteză năucitoare care confirmă faptul că Grafit revine la forma care i-a consacrat şi demnă totodată de nivelul campioanei en-titre a Bacăului la minifotbal. Scor final 9-0.
Un meci mai echilibrat a fost disputat între Gim Sport şi Rochdale, încheiat cu scorul de 4-3 pentru cei de la Gim. Un rol foarte important în victoria repurtată în acest meci a avut, fără îndoială, portarul Lucian Cristian care a făcut minuni între buturile Gim Sport-ului. Pe de cealaltă parte, putem să menţionăm o formă foarte bună şi a celor de la Rochdale care au practicat un joc foarte ofensiv.
Tot această etapă le-a adus şi celor de la Baudeman o victorie muncită în confruntarea cu FC Nordului. Victoria înregistrată de Baudeman cu scorul de 5-4 are şi rolul de a-i trezi din letargia locului din clasament şi chiar să revină la forma de anul trecut. Jucătorul meciului a fost nominalizat Andrei Toader care a prins o zi foarte bună.
În ultima partidă din cadrul etapei a XIX-a s-au întâlnit FC Coriolan şi FC Amatorii într-un meci încheiat cu victoria coriolanilor cu 10-1, în care Robert Puşcaşu a prins o zi de excepţie. În urma acestui rezultat Coriolan depăşeşte în clasament formaţia Amatorilor care au fost debusolaţi prin lipsa unor titulari. Oricum Coriolan a arătat că are capacitatea de a se întări de la o etapă la alta şi că poate reprezenta oricând un impediment serios pentru orice echipă care râvneşte la podium.
”A fost etapă foarte frumoasă, în care fairplay-ul şi spectacolul au fost ingredientele nelipsite a minifotbalului, deşi meciurile din această etapă s-au jucat pe o vreme destul de rece”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al competiției de la Bacău.
(sursa: www.campionateminifotbal.ro)
Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. GRAFIT SOCCER INVEST 17 17 0 0 133-37 51
2. PETROMOLD 16 14 1 1 117-38 43
3. NEVILA ONESTI 18 12 0 6 77-58 36
4. GIM SPORT 17 10 1 6 83-62 31
5. LEGENDELE 18 9 0 9 58-40 27
6. EXPRESS 14 8 0 6 85-62 24
7. FC NORDULUI 16 7 1 8 60-85 22
8. X-CARP 15 6 3 6 54-47 21
9. FC CORIOLAN 17 7 0 10 73-85 21
10. FC AMATORII 17 6 2 9 55-108 20
11. ZIMBRU 17 6 0 11 65-86 18
12. METROREX 17 5 1 11 50-80 16
13. FC SPARTANII 18 4 3 11 52-89 15
14. ROCHDALE 17 4 2 11 56-98 14
15. BAUDEMAN 18 3 2 13 55-98 11
Superliga a II-a: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. FC SPARTAK 12 10 0 2 99-37 30
2. DEY ŞERBĂNEŞTI 11 8 1 2 78-49 25
3. ARENA CLUB 11 7 0 4 71-47 21
4. FAIR-PLAY 12 6 2 4 81-55 20
5. TECHNOMARKET 12 6 1 5 60-40 19
6. FC IZVOARE 11 4 1 6 29-58 13
7. BAMBUS 12 4 1 7 43-78 13
8. FC STARS 12 2 2 8 43-94 8
9. ANL BACAU 06 9 0 0 9 27-73 0