Din nou împotriva a 9 adversari: Știința MD Bacău – CSM Satu Mare 31-26 (15-14)


Știința Municipal Dedeman Bacău și-a continuat seria victoriilor, de data aceasta pe teren propriu, în fața unui adversar mai mult decât incomod și bătăios, care a beneficiat și de un nesperat și nesimțit sprijin din partea arbitrilor, aspect asupra căruia vom reveni cu un alt material. A fost prima victorie a lui Eliodor Voica în fața propriilor suporteri, care au fost prezenți din nou în număr mare (circa 1200) și au creat o atmosferă incendiară.
Meciul a început sub semnul echilibrului și cu un Shota Tevzadze mai puțin inspirat ca altădată, motiv pentru care Eliodor Voica a mutat și l-a trimis pe Răducu Tamaș între buturi, acesta având o prestație foarte bună. Pe fondul unor greșeli tehnice elementare comise de jucătorii băcăuani, dar și al arbitrajului aiuritor al cuplului bucureștean manea-iliescu, oaspeții au izbutit să se desprindă și la 3 goluri (9-12, min. 22). A fost momentul de glorie al sătmărenilor, fiindcă Adrian Petrea și-a arătat clasa, dar și o determinare exemplară, iar Știința a înscris de 5 ori consecutiv, însă a intrat la pauză cu doar un gol avans.
În primul sfert de oră al reprizei secunde, același scenariu: greșeli de arbitraj ridicole și erori neforțate cu duiumul în tabăra gazdelor. De la 22-22 însă, băcăuanii au preluat conducerea și, chiar dacă oaspeții s-au mai apropiat la un gol, finalul a aparținut Științei, care a obținut o victorie muncită și meritată. De notat și faptul că, la schimbarea lui Petrea, Eliodor Voica l-a trimis în teren pe Dragoș Iancu pe faza de atac, acesta trecând al doilea pivot, alături de Gurkovsky, suprinzând în câteva rânduri defensiva adversă cu câteva combinații de efect. Și fiindcă i-am remarcat pe Tamaș și Petrea, de pe lista ”premianților” jocului nu poate lipsi Ionuț Rotaru, în mare formă în jocul de miercuri.
Succes important pentru băcăuani, atât pentru moral, cât și pentru clasament, acolo unde Știința a acumulat 20 de puncte, egalând echipele de pe locurile 4 și 5, CSU Suceava și Pandurii Tg. Jiu. Vom reveni cu declarații, galerie foto și video cu finalul meciului.

ȘTIINȚA: Tevzadze (3 interv.), Tamaș (13 interv.) – Rotaru 8, Petrea 8, Ghiță 6, Gurkovsky 3, Bondar 2, Iancu 2, Păunică 1, Cadar 1, Manea, Dospinescu, Ramba, Tărâță, Sipos. Antrenori: Eliodor Voica și Gabriel Armanu.

CSM SATU MARE: Teremi (8 interv.), Panazan – Timofte 6, Mateaș 5, Savic 4, Libert 4, Surducan 3, Vizhbovsky 3, Munea 1, Mateș, Varady. Antrenor: Ioan Palko.

Arbitri: doru manea, radu iliescu

Tot miercuri, în cadrul etapei a XVI-a, UCM HC Caraș-Severin – Poli Municipal Timișoara 31-29 (12-12).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.