Alți doi impostori cu fluier la Bacău


După ce, cu patru luni în urmă, Comisia Centrală de Arbitri a trimis doi măscărici (Răzvan Dinu şi Theodor Şerbu) care au făcut praf meciul Știința – Dinamo, oficialii FRH au recidivat la partida cu CSM Satu Mare. Tot cu doi bucureșteni. De data asta, purtători (ilegali) de ecuson EHF, numiții doru manea și radu iliescu. Fiind a doua oară când fluierașii din capitală ne fură ca-n codru, deja miroase a intenție. Iar dacă Dinu și Șerbu au mai greșit și în detrimentul oaspeților, manea și iliescu au încercat PE FAȚĂ să ”ne facă”. E clar că sătmărenii n-au nicio legătură cu jalnicul show al butoaielor cu fluier, așa cum e la fel de clar că băieții au venit la Bacău cu temă. Altfel nu se explică greșelile elementare comise de cuplul bucureștean, cum ar fi nesancționarea unor forțări în atac evidente, pași, dublu driblinguri, aruncări de la 7 metri dictate după ureche și mereu cu alte unități de măsură, atacuri prelungite ale oaspeților dincolo de orice limite de bun simț și așa mai departe.
Dacă asemenea exemplare scapă nesancționate și ne mai reprezintă și în Europa, vai de handbalul nostru !

2 comentarii la „Alți doi impostori cu fluier la Bacău”

  1. E adevarat ca arbitrii au fost foarte slabi. Dar trebuie sa recunoastem ca au fluierat de multe ori si in favoarea Stiintei. Nu trebuie sa suferim de sindromul persecutiei. Au fost vreo doua eliminari impotriva oaspetilor dictate aiurea (din punctul meu de vedere), in compensatie pentru decizii contra Stiintei.
    A contat foarte mult in stabilirea scorului final si presiunea publicului, exercitata in special in repriza secunda. Sunt sigur ca sambata va fi o atmosfera si mai frumoasa, asa cum a fost cu Sporting Lisabona anul trecut.
    Bafta, baieti!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.