Cu gândul la semifinale: Știința Bacău – SCMU Craiova 3-0(25-12,25-12,25-16)


Voleibalistele de la Știința au obținut calificarea în Faza II-a a play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin, după ce au invins și în al doilea joc pe SCMU Craiova, scor 3-0. Meciul de duminică a fost controlat în totalitate de elevele lui Florin Grapă, acestea având o evoluție exactă, făra a mai provoca emoții asemenea meciului precedent. Primele două seturi ale disputei au fost trase parcă la indigo. Studentele au condus autoritar jocul, încheind ambele seturi la 12. Setul trei a părut cel mai echilibrat prin prisma scorului. Astfel, craiovencele au reușit să recupereze o diferență de opt puncte față de adversarele sale (5-13), apropiindu-se la doar două puncte (12-14). Știința își dovedește însă valoarea distanțându-se decisiv, câștigând și setul trei. Un moment mai puțin plăcut l-a constituit accidentarea Ancăi Bunea, din setul trei, care acuza dureri la brațul stâng.
Voleibalistele băcăuane așteaptă acum rezultatul disputei dintre Unic Piatra Neamț și CSU Medicina Târgu-Mureș pentru a ști echipa împotriva căreia va evolua în Faza a II-a a play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin.
ȘTIINȚA:Polishchuk, Iosef, Herlea, Faleș, Purice, Elisei. Libero – Manu.Au mai evoluat: Nițulescu, Lupu și Bunea. Antrenor:Florin Grapă.
CSMU CRAIOVA: Akiko, Rogojinaru, Zanfir, Hambele, Rusu, Constantinescu. Libero – Pașca. Antrenor: Pușa Dina.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.