Eliodor Voica: ”Meritele mele în obținerea acestei victorii sunt nesemnificative”


Am început dialogul cu Eliodor Voica de după victoria de la Timișoara cu felicitările de rigoare, răspunsul venind foarte prompt: ”Felicitările li se cuvin băieților, pentru că ei s-au luptat în acest meci. Fără falsă modestie, meritele mele sunt nesemnificative fiindcă nu eu am antrenat echipa asta atâta timp și nu se poate schimba rapid totul de la un meci la altul.” Referitor la jocul propriu-zis, antrenorul principal al Științei a spus: ”A fost palpitant pe final, asta și fiindcă am suferit mai multe eliminări. După o primă repriză bună, în partea a doua atacul a mers mai slab, unde n-a mai existat aceeași vervă, același nerv, a fost și o lipsă de inspirație, iar asta s-a văzut și pe tabelă. În orice caz, am obținut două puncte mai mult decât prețioase, iar ăsta e cel mai important lucru în momentul de față. Echipa asta are nevoie de moral în acest moment, iar acest lucru îl putem obține cu cât mai multe victorii.”

Un comentariu la „Eliodor Voica: ”Meritele mele în obținerea acestei victorii sunt nesemnificative””

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.